Paginile

luni, 10 februarie 2014

miercuri, 23 ianuarie 2013

Adunarea poporală din Tășad


Un articol publicat în ”TRIBUNA” , Arad, vineri, 4/17 mai, 1907. 

”Despre această adunare ţinută Ia Dumineca Tomii, primim următorul raport:
Adunarea a fost una din cele mai înălţătoare momente, ce s'au petrecut pân'aci în Bihor. A fost o adevărată zi epocală. Poporul adunat în număr de 2000 din cele 20 comune s'a manifestat cum numai se poate închipui de nobil şi sublim.
Adunarea a fost deschisă din partea bătrânului notar penzionat Vasile Bica prin o vorbire entuziasmată şi plină de sentiment, ce a eclectrizat mulţimea.
La propunerea d-sale a fost aclamat de preşedinte părintele din Tăşad, Ştefan F. Todor, notar dl Aurel P. Todor, iar bărbaţi de încredere ţăranul fruntaş din Tăşad, Vasile Jurjuţ şi bravul primar din Calea-Mare, Gavril Pasca.
Oratori au fost: V. Babi, funcţionar Ia »Bihoreana«, şi dl dr. Las cu, care de data asta se poate zice, că a fost Ia culmea chemării. Despre rezultatul, ce l-a întrunit va fi destul să citez zisa pretorelui azistent: »Soha ilyen embert. Voltképpen ö a legveszedelmesebb agitátor, de lehetetlen rajta kifogni, mert olyan formán adagol be a népnek, hogy magam is kénytelen vagyok aláírni, a mit mond. Szerencse, hogy csak egyedül léte-zik Biharmegyeben«.
Asemenea a fost un adevărat erou al zilei al treilea orator, bravul învăţător din Tăşad, Pantelie Bugariu, care în vorbirea sa înfocată s'a pronunţat astfel: »Vă spun fraţilor acî înaintea lumei, că întrucât în schimbul pomenei guvernului mi se pretinde lăţirea întunerecului în loc de lumină adevărată, resping cu scârbă acea pomană să fie măcar de o sută de ori mai mare decât e. Am atâta minte sănătoasă, ca decât să mă nutresc de acî înainte cu colacul plin de otravă, mai bine să rămân pe lângă pânea neagră, dar cinstită de pân' aci«.
Moţiunea cetită şi admirabil explicată de d-nul dr. Las cu a fost ceea dela Sân Nicolau, decât dl Lascu, conform evenimentelor de atunci a mai provă/:ut-o cu amendamentul alăturat.
»Adunarea timbrează cu tot dispreţul proce-dura nedemnă şi revoltătoare a unor miniştri şi a partidelor guvernamentale din dietă faţă de de¬putatul naţional dr. Alexandru de VaidaVoevod, pe care îl asigură despre totalul respect şi ne¬clintită alipire, rugându-1 să nu se lase a fi inti-midat, ci acţiunea bărbătească întru apărarea nea¬mului să şi-o continue şi de aci înainte.
> Adunarea îşi exprimă sincera mulţumită acelor arhierei români, cari şi pân' aci şi-au împlinit datorinţa respingând atacurile îndreptate contra şcoalelor româneşti prin proiectul ministrului Apponyi. Totodată însă îşi ţine de datorinţă morală să reprobeze hotărît ţinuta slabă a episcopului român din Lugoj, ce acesta a manifestat în casa magnaţilor în legătură cu desbaterea acelui proiect.
«Adunarea atrage de nou atenţiunea arhiereilor români de ambele confesiuni asupra recercărilor, ce li s'au adresat din partea tuturor adunărilor naţionale de până acî a românilor bihoreni şi le impune, ca fără amânare să se prezinte înaintea înaltului Tron şi să exopereze, că conform expresei dorinţe a întregei naţiuni române din ţara aceasta să se denege sancţionarea proiectului de lege referitor la ajutorarea şcoalelor poporale elementare şi despre dotaţiunea învăţătorilor poporali dela şcoalele confesionale şi comunale, cu atât mai vârtos, că acest proiect atacă autonomia bisericei noastre naţionale, aceea autonomie, care e executată şi sancţionată prin legi fundamentale, cu a căror ţinere prin jurământ s'a deobligat şi Preagraţiosul nostru împărat şi Rege Franci se Iosif I.
»Adunarea regretă adânc că glasului poporului român bihorean ridicat pentru conchemarea adunării generale a tuturor românilor din Ungaria şi Transilvania nici până acum nu i s'a dat ascultare, aşişderea recearcă deci pe arhiereii români de ambele confesiuni, precum şi pe deputaţii naţionali români din dieta ţării şi le impune hotărlt, că numai decât să o pună la cale această adunare«.
După adunare am fost poftiţi la masa părintelui Stefan Todor, alăturea cu mai mulţi ţărani fruntaşi, ceeace a făcut cea mai bună impresie.
Meritul neperitor pentru punerea la cale a adunării e a părintelui Stefan F. Todor, a bravului învăţător Pantelie Bugariu, a veteranului notar pens. Vasile Bica şi a harnicului teolog, Aurel P. Todor.
Trăiască aceşti vrednici conducători!”

 Dacă acum mai bine de 100 de ani a avut loc la Tășad o astfel de adunare cel mai probabil în vremea respectivă acesta reprezenta un centru destul de important, chiar dacă preotul locului este promotorul acestei acțiuni. Se poate observa de asemenea interesul acordat de popor învățământului.  

”La 1 aprilie respectiv 9 mai 1907 Parlamentul Ungariei a adoptat legile învățământului inițiate de Apponyi, prin care a fost abrogată legea liberală a învățământului (legea XXXVIII din 7 decembrie 1868). Legile Apponyi vizau șicanarea școlilor confesionale germane, române, slovace și sârbe, în vederea amplificării procesului de maghiarizare.”
sursa: wikipedia


sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Dacii (Românii) trăiau 200 de ani acum câteva secole - Dovezi istorice



Au existat destule cazuri în care oamenii au atins suta de ani pe întinsul pământului românesc. Noi cităm aici numai o parte din aceia care au depăşit un veac, şi pe care i-am identificat cu ocazia cercetărilor documentare privitoare la istoria Transilvaniei.

Istoricul Petru Maior, în prefaţa cărţii sale Istoria bisericii românilor, tipărită la Buda, în 1813, scrie : "Din pruncie am auzit bucuros pe bătrâni, când grăiau despre lucruri vechi ale bisericii şi ale vlădicilor, în tinereţele sale văzute sau şi de la părinţii lor auzite. După aceea înadins cercam să aflu de acest feliu de bărbaţi vechi de zile şi însumi le dam ocazie (prilej) a vorbi despre lucruri de demult. Tocmai în protopopiatul mieu, în sat Ibăneşti, am avut un preot de acest feliu, anume Ursu, carele în anul 1786, când s-a mutat din lumea aceasta, plinise 118 ani de vârstă. Cu carele cu atâta mai mare plăcere aveam a cuvânta, că până la capătul vieţii sale mintea a avut nesmintită, memoria nescăzută şi toate simţurile întregi. Numai picioarele îi cam slăbise şi sprâncenele îi acopereau ochii."

Într-o anchetă făcută în Bihor, în noiembrie 1619, se ascultă, sub jurământ, peste 20 de martori ţărani români din satele Cărpinet Leheceni, Sălişte, Cerişcior, Sohodul şi Călugărali care sunt toţi bătrâni de 100 de ani.

Din vremea guvernării generalului Marcy se menţionează, în Banat, un oarecare Ciortan Petruţi (Czartan Petracz), care a murit la 1724, în oraşul Caransebeş, în vârstă de 185 de ani. în acel timp, fiul său din a treia căsătorie avea 90 de ani.


În mănăstirea Kukus din Cehoslovacia se află o pictură în ulei care reprezintă un bărbat şi o femeie, foarte bătrâni. Pictura are următoarea inscripţie în limba germană : Iovas Rovin, de 172, şi soţia sa Sara, de 164 ani, de rit grecesc, căsătoriţi de 147 de ani, amândoi născuţi şi domiciliaţi în Kodo(c), din districtul Caransebeşului, cu copii adevăraţi, 2 băieţi si 3 fete încă în viaţă, cel mai tânăr băiat de 116 ani, şi acesta are 2 strănepoţi unul de 35 de ani şi altul de 27 de ani ; zugrăvit în 25 august 1728. În anul 1731, amândoi erau încă în viaţă. În mai 1912, am văzut personal, în cabinetul medicului dr. Virgil Budinţian din Caransebeş alte două tablouri, care înfăţişau pe cei doi soţi în port naţional bănăţean. Pictura aparţinea altui pictor german, care reda pe scurt în limba germană, biografia celor două personaje, dar întrucâtva deosebită de aceea existentă la Kukus. Sara a trăit mult timp după moartea soţului ei *.

În 1759, are loc o mare anchetă pentru dovedirea notabilităţii familiei Popa, din satul Poiana (judeţul Hunedoara), contestată fără temei de nobilul maghiar Nicolae Csiszár. Sunt ascultaţi, cu această ocazie, 54 de martori, între care cel din urmă e bătrânul Giurgiu Toader, în vârstă de 150 de ani, din satul Voia, care spune: "Cum să nu fi cunoscut pe răposatul popa Ştefan, care mie mi-ar fi putut fi copil, fiindcă eu sunt un om aşa de bătrân, că pe vremea când, sub imperiul turcesc, s-a introdus în Transilvania darea pe porţi, eu eram atunci deja gospodar cu casă cu fum şi am dat eu însumi dare după poartă ; cu atât mai sigur a dat popa Ştefan. Pe fiul său, Avram, l-am cunoscut foarte bine şi pe tata lui popa Ştefan, pe popa Luca, l-am cunoscut foarte bine, fiindcă am trăit împreună în mare prietenie. Din mulţi copii ai lui popa Luca, unul Ioan s-a aşezat ca preot în Bobîlna şi fiul acestuia, Atanasie, nouă românilor din Transilvania ni s-a pus episcop. Am înţeles că mergând odată acest episcop la Viena a adus o astfel de diplomă de nobil pentru popa Ştefan (unchiul său) şi fiul său Avram, ca atât el, cît şi copiii săi, să fie scutiţi de orice poveri. (De fapt, diploma latină e din 10 martie 1701, când Atanasie era în realitate la Viena). Nu ştiu dacă unii sau alţii din aceştia aveau iobagi, dar destul că, de când îmi amintesc, ei n-au dat sau plătit la cineva ceva, nici slujbă ca iobagi n-au făcut. Începând cu popa Luca, din fiu în fiu, au fost toţi preoţi, stând pe pământul bisericesc din Poiană."

Deci la vârsta de 150 de ani, moş Toader din Voia, iobagul nobilului Valentin Buda, da informaţii, care se pot confirma şi prin alte dovezi istorice.

Exista un ţăran din părţile Năsăudului, Tănase Todoran a lui Dănilă, din satul Bicigiu. Împlinise 120 de ani când, la 10 mai 1763, pe platoul Mocirla de lângă satul Salva, în prezenţa generalului Buccow a episcopului din Blaj, Petru Pavel Aron şi a celor două batalioane de infanterie şi 8 companii de cavalerie, chemate să depună jurământul ostăşesc are tăria şi curajul să grăiască : "De doi ani suntem cătane, adecă grăniţeri, şi carte n-am căpătat de la înălţata împărăteasă, că suntem oameni liberi. Ne-am scris iobagi, dăm dare, facem slujbe cătăneşti, copiii noştri vor merge până la marginea pământului să-şi verse sângele, dar pentru ce ? Ca să fim robi, să nu avem nici un drept, copiii noştri să fie tot proşti, or vor învăţa ceva or ba ? Aşa nu vom purta armele, ca şi sfânta lege să ne-o ciufuluiască tisturile. Jos cu armele ! Alungaţi afară păgânii din hotarele noastre ! Auziţi, creştini români numai vom sluji, când vom vedea carte de la înălţata împărăteasă, unde-s întărite drepturile noastre ; până atunci nu, o dată cu capul ! Ce dă gubernia şi cancelaria din Beciu e nimica : îs minciuni goale de azi până mâine."

Ca urmare a acestei cuvântări, generalul Buccow şi episcopul Aron părăsesc în grabă adunarea. Bătrânul Todoran, acuzat de instigaţie, a primit cumplită pedeapsă : el a fost ucis, tras pe roată, iar alţi câţiva ţărani au fost spânzuraţi pentru că au cutezat să ceară drepturi şi libertate pentru neamul lor oropsit.

Ziarul Erdelyi Hiradó, din Cluj, scria, în ianuarie 1839, că în judeţul Hunedoara nu de mult a murit în Peştiş românul Juon Groza, de 120 de ani, care ar fi putut trăi încă mult timp, dacă împiedicându-se într-o buturugă, nu s-ar fi rănit mortal cu coasa ce o avea în mână. Lăsa după el pe fiul său Groza Juon, de 100 de ani, şi un nepot de 80 de ani, care de 50 de ani este jude domnesc şi care lucrează şi acum cu vigoarea unui bărbat de 50 de ani.

Cunoscutul istoric maghiar Alex. Márki, în volumul al II-lea din Monografia judeţului Arad, scrie la sfârşitul cărţii sale următoarele cuvinte despre doi ţărani români : "În 1789, în cursul unei vânătoare în satul Cuied, un domn a intrat în casa unui ţăran român. Bătrânul gospodar însuşi povesteşte că nemţii i-au alungat pe turcii din Boroş-Ineu ; aşadar s-ar fi putut să aibăcirca 130 de ani. În cursul îndelungatei sale vieţi, n-a ieşit niciodată din hotarul satului şi în viaţa lui pentru întâia oară vede un domn. La 1 ianuarie 1894 moare un păstor din Madrigeşti, în vârstă de 107 ani, după alţii de 120 de ani. care în viaţa lui o singură dată a ieşit din satul său, când a fost în Gurahonţ, să vadă trenul, ce fusese pus în circulaţie în 1890."

Învăţatul Alexandru Papiu-Ilarian spunea, în 1852 : "În munţi se mai află oameni de pe timpul lui Horea, între alţii spune Iancu (Avram), că se află un popă bătrân, care a fost şi căpitan sub Horea. Acest popă, precum şi alţi contemporani, multe desluşiri ar putea face asupra acestei răscoale. Câte ştiri preţioase n-ar fi transmis preotul căpitan despre răscoala lui Horea, chiar şi la această vârstă de circa 100 de ani, dacă ar fi existat cineva care să-l întrebe şi să consemneze cele auzite!"

Acum ne oprim la ultimul care, prin vârsta lui, depăşeşte cu mult pe toţi cei despre care am vorbit mai înainte. Acesta este iobagul Lupu Basa din satul Cărpinet (judeţul Bihor) pe care-l aminteşte şi urbariul domeniului Beiuş, din 1600. Cu ocazia anchetei din 9 noiembrie 1619, pentru a se dovedi printr-o hârtie dată, se pare, de împăratul Sigismund (1382-1438) că preotul Pîrvu este scutit de slujba oştirii şi de plata dării după pământul bisericii, se ascultă peste 20 de bătrâni din 6 sate, dintre care mulţi sunt trecuţi de 100 de ani. Toţi depun mărturie în favoarea preotului Pîrvu. Printre aceşti martori se aminteşte unul, Lupu Basa, de circa 225 de ani, vârstă notată de două ori în actul de judecată. Lupu vorbeşte despre rolul lui la întemeierea bisericii din Cărpinet şi înţelesul avut cu popa Pîrvul cel bătrân, ca biserica să se facă pe locul popii, asigurându-l că preoţii urmaşi nu pot fi decât din neamul său, iar dacă cărpinetenii vor aduce un preot străin, să-i dea recompensă 500 de florini. Lupu Basa, în cursul vieţii lui îndelungate, ajunge de se înrudeşte cu urmaşii popii cel bătrân. Cu prilejul anchetei din 1619, el înşiră toată genealogia acestei familii.

Sursa : Magazin Istoric, 1968


Sursa: Plaiderai

marți, 25 decembrie 2012

De pe la noi....

 Postul Nașterii Domnului e o perioadă de pregătire sufletească pentru sărbătoarea ce are să vină, de altfel împodobită cu colinde tradiționale sau mai puțin tradiționale, cântate de către artiști valoroși sau mai puțin.... Perioada de pe urmă (luna decembrie) a postului nu face nicio excepție de la ”regulă” , din contră , pare-se că aproape uităm de sărbătoarea care se apropie și de starea spirituală pe care ar trebui să o avem și să o trăim. Astfel transfigurați începem o goană nebună după mult râvnitele cadouri, mai ales că suntem bombardați cu promoții ..... începând de la ace cu gămălie până la .....terenuri intravilane pe lună. Ce mai... ? rămâne să cumpărăm. Or fi și ele folositoare (cadourile), nu spun nu, dar nu cred că ar trebui să primeze.
                Copiii, bucuroși, se străduie să ne aducă un crâmpei din sufletul sărbătorii de odinioară --- prin colindele cântate cu vocile lor firave, nepregătite să facă față notelor ce au sa vină, sau prin piesele tematice interpretate uneori cu o oarecare stângăcie, sau uitare de vers  --- chiar dacă nu își dau seama de acest lucru.
               În urmă cu câteva zile am asistat la un astfel de moment, cu bucurie, la Căminul Cultural din Tășad, unde mai multe grupuri de copii; cu apartenențe religioase diferite, dar fără a influenta prin aceasta în vreun fel  ascultătorii  și ei de asemenea cu apartenențe religioase diferite; ne-au vestit, prin colinde, piese tematice și poezii, Nașterea Mântuitorului.
              E drept, printre copii, s-au aflat pe scena și câțiva ”seniori”. Câteva imagini vă vor face o idee despre ”eveniment”. 
              Vizionare plăcută!    



















     

marți, 22 mai 2012

Gemenii sunt „anomalii fetale severe” pentru un medic aborţionist din America


Doi gemeni perfect sănătoşi au fost declaraţi „anomalie fetală severă” de către un medic aborţionist din Statele Unite.


Washington, 9 Mai 2012
Phill Kline este singurul procuror care a adus acuzaţii împotriva afacerii cu avorturi din Statele Unite. Kline este fost procuror general în Kansas şi ştie mai multe despre avorturi decât mulţi dintre americani. Unul dintre medicii cu zeci de mii de avorturi, George Tiller, susţinător al politicilor de planificare familială a preşedintelui Obama, a fost găsit vinovat de crime cu premeditare.
Într-unul dintre cazuri, Tiller a pus diagnosticul de anomalie fetală severă, pentru a ucide „legal” doi copii gemeni perfect sănătoşi. „Logica acestui aşa zis doctor era următoarea: gemenii sunt o anomalie, nu? Ei pot avea un impact economic grav asupra unei familii” a spus procurorul.
„Măcelarul” aşa cum a fost poreclit de asociaţiile pro-vita din America, venea cu explicaţii năucitoare în favoarea crimelor intra-uterine pe care le săvârşea. Astfel el spunea că un copil trebuie ucis, pentru că provoacă schimbări mentale şi psihice la mamă, ceea ce este ne neconceput. Tiller a pretins o dată că a avortat peste 60 000 de copii.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

 sursa: Doxologia.ro dupa www.lifesite.net

marți, 3 aprilie 2012

N-am timp!

    Era un creștin, ca mulți alții, care ori de câte ori preotul îi făcea o aluzie sau chemare, el răspundea la fel: ,,N-am timp, părinte!”
De pildă, când preotul îi zicea: ,,Vino măcar de Paști, de Crăciun, la hramul Bisericii de ziua dumitale, spovedește-te măcar o dată, de două ori pe an și împărtășește-te!”, el răspundea la fel, că nu are timp.
Avea însă omul nostru nostru timp pentru plimbare, petreceri, cleveteală și câte altele nefolositoare.
După câțiva ani se întâlni cu preotul și îi zise: ,,Toți m-au părăsit, părinte și mă simt fără nici un rost și nenorocit.” 
Preotul îi răspunse cu blândețe și dragoste: ,,De fiule, eu te-am chemat la cele bune și ai zis că pentru ele nu ai timp. Cele pentru care tu ai avut timp te-au părăsit; nu mai au ele timp pentru tine. Să știi însă că Acela pentu care tu nu ai avut timp niciodată, te așteaptă încă să vii...”
,,Cine este părinte, și unde îl găsesc?!” 
,,Este Iisus Hristos Mântuitorul lumii, și Se află întotdeauna în Biserica Lui.”
Și de atunci omul acela a avut timp și pentru Dumnezeu, trăind mulțumit și fericit, pentru că L-a aflat și i-a urmat poruncile Sale.
,,Dumnezeu iubește milostivirea cu privire la cei ce se pocăiesc, dar iubește totodată și judecata cu privire la cei ce nu vor să-și plece cerbicia.”

sursa:Catehetica

joi, 15 martie 2012

Unde-l căutăm pe Creator ?

Într-un oraș mai mulți meseriași discutau fiecare despre specialitatea lui. Dar iată că la un moment dat veni vorba despre Dumnezeu. Între ei se afla și un tăgăduitor de Dumnezeu.
- Dacă ar fi Dumnezeu – zicea hulitorul – atunci de ce nu L-a văzut, sau nu –L vede cineva? ... Încă nimeni nu poate spune că a văzut pe Dumnezeu. ...
Însă între apărătorii credinței în Dumnezeu se afla și un ceasornicar. Acesta nu zise nimic la hula necredinciosului, ci luă un ceas și, cu ochelarii lui începu să se uite cu încordare și cu mare atenție în mecanismul lui, ca și cum ar căuta ceva.
- Dar tu ce cauți în orologiu? întrebă necredinciosul văzând că toată lumea era atentă la ceea ce făcea el.
- Caut – răspunse ceasornicarul – pe cel ce a făcut orologiul acesta și nu-l găsesc... așa cum cauți tu ca un necredincios să vezi în lume pe Dumnezeu făcătorul lumii? Deosebirea este în aceea că lucrul Mâinilor lui Dumnezeu vădește cu limpezime existența Lui iar tu nu vezi! Așa cum toată lumea știe că ceasul nu poate exista fără ceasornicar, așa și lumea aceasta nu poate exista fără un Creator!
Necredinciosul înțelesese lecția și se depărtă rușinat....
de Cristian Stavriu

sursa: Catehetica


marți, 6 martie 2012

Resurse....

Resursele inepuizabile ale internetului îți dau câteodată dureri de cap, mai ales dacă nu cauți ceva concret, mai ales dacă nu știi ce cauți și cum se întâmplă în majoritatea cazurilor, nu știi ce cauți; ai internet că ...nah' e la modă, toată lumea are cum să nu ai și tu? Dar mai bine zic: nu știi unde să cauți. Cam așa și în cazul de față.    Așadar încercând, fără să am vreo șansă, a epuiza aceste resurse prin căutarea cu binecunoscutul ”gugăl” am dat peste ceva ce mi-a atras atenția. Vorbim aici de un album foto făcut pe ”cheltuiala omului”, zice el, care pune în valoare câteva dintre resursele la fel de, zic eu, inepuizabile ca și ale internetului, pe care le are această mult blamată țară în care ne ducem traiul, eu și alte câteva milioane de români. Celelate câteva milioane care își duc traiul în altă țară vin aici doar în vacanță, sau nu mai vin deloc. Asa e viața. Cu rușine, trebuie să recunosc că nu mi-am bătut picioarele să-mi scald ochii cu aceste ”resurse”, deși poate că aveam posibilitatea. Dar în ceea ce privește treaba asta, niciodată nu e prea târziu, cred. Știu și sunt convins că fiecare popor din lumea asta are ”resursele” lui, și merită văzute, dar zic eu că mai întâi ar fi bine sa le vedem pe ale noastre și mai apoi să ne dăm cu părerea.  

Prin urmare nu va sfiiți să accesați  http://www.patrimoniuromanesc.ro/  al lui Cosmin Dănilă.

Vizionare plăcută!  

joi, 1 martie 2012

Oseminte ancestrale

A fost odată un rege al Spaniei care era foarte mândru de strămoșii săi și care era cunoscut pentru cruzimea sa față de cei mai slabi decât el.
         Într-o zi, pe când călătorea cu suita sa pe o câmpie din Aragon unde, cu ani în urmă, murise tatăl lui în luptă, întâlni un preot care scotocea printr-o grămadă de oseminte.
-Ce faci? întrebă regele.
-Când am aflat că regele Spaniei vine încoace, am hotărât să adun oasele răposatului vostru tată și să vi le dau. Dar, oricât aș căuta, nu le pot găsi, căci sunt exact la fel cu ale țăranilor, ale oamenilor săraci, ale cerșetorilor si ale sclavilor.


miercuri, 29 februarie 2012

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert, nu mi-l da mie.
Iar Duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie slugii Tale.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor.

vineri, 24 februarie 2012

Omul cu nici o credință

   Doi prieteni discutau odată despre credința. Unul dintre ei zise celuilalt: - Ce credință ai tu, prietene? Acela a răspuns, zicând: - Nici una, în privința aceasta sunt ca o coală de hârtie albă. Cel dintâi, care era un om foarte evlavios, îl sfătui astfel: - Bagă de seamă, prietene, ca nu cumva sa scrie diavolul numele pe ea. Aceste cuvinte au zguduit adânc sufletul prietenului. Din clipa aceea o raza din harul lui Dumnezeu i-a străbătut sufletul și a început să se ocupe tot mai mult de credință până ce ajunse să se roage, așa, cum mama lui îl învățase în copilărie.

Cum se vinde o femeie la bursa de mărfuri pe Wall Street

Ispitirea
Astăzi aproape toată lumea știe că orice are un preț, că doar trăim o vreme când totul se măsoară în „arginți”. Și dacă totul are un preț, de ce să nu ne vindem și pe noi înșine la valoarea care considerăm că este cea mai potrivită? Adesea se întâmplă să ne prețuim mai mult decât ne prețuiesc alții, să ne supraevaluăm pe „piața valorilor”, uitând însă că prețuind trupul și sufletul nostru devenim o „marfă”. Constituţia omului are caracter dihotomic - trup și suflet - ceea ce presupune că prețuind trupul, prețuim și sufletul de care nu există despărțire până la moarte. Sufletul nu are preț și nu poate fi prețuit în lumea aceasta fiind scânteie divină. «Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul îl va pierde ? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?» (Mt. 16, 26)

Mai jos avem pilda unui suflet rătăcit în „bursa de valori” a lumii acesteia, care primește un răspuns pe măsura căutării ei:
O superbă domnișoară din New York a solicitat pe internet la un site financiar, cerând sfaturi despre cum să găsească un soț bogat.
Ea scrie astfel:
Sunt o fată foarte frumoasă de 28 ani. Sunt foarte inteligentă si am cu adevărat „stofă”. Aș vrea să mă căsătoresc cu cineva care câștigă minim jumate de milion de dolari pe an.
Există pe site-ul ăsta vreun bărbat care să câștige atât? Sau sunt soții ale unor milionari care pot să-mi dea sfaturi pe aceasta temă? Am avut deja relații cu bărbați care câștigau 200 sau 250 mii dolari, dar acest lucru nu-mi permite să locuiesc în Central Park West.
Cunosc o doamnă care practică yoga cu mine, care s-a căsătorit cu un bancher bogat si trăiește la Tribeca, nu e atât de frumoasă ca mine și nici măcar atât de inteligenta. Așa că mă întreb, ce a făcut ca să merite acest lucru și de ce eu nu reușesc? Cum pot să ajung la nivelul ei?
Dar iată că se găsește un EL care să-i răspundă în felul următor:
Am citit solicitarea dvs. cu mult interes, m-am gândit profund la cazul dvs. și am elaborat un prospect al situației dvs.
Vă asigur că nu vă fac să pierdeți timpul, deoarece câștig peste 500 mii dolari pe an. Clarificat fiind acest lucru, consider faptele în următorul mod:

Ceea ce dvs. oferiți, văzut din perspectiva unui bărbat ca acela pe care-l căutați e pur si simplu o afacere nespus de proastă și păguboasă. Si argumentez acest lucru cu următoarele motive:
Lăsând la o parte blablabla, ceea ce dvs. oferiți e o negociere foarte simpla. Dvs. oferiți frumusețea dvs. fizica, iar eu ofer banii mei. Propunerea este foarte clară, dar exista o mica problemă. În mod sigur frumusețea dvs. se va diminua puțin câte puțin pe zi ce trece și într-o zi va dispărea, în timp ce contul meu în banca e foarte probabil să crească progresiv.
Așadar, în termeni economici dvs. sunteți un activ care suferă depreciere, în timp ce eu sunt un activ care produce dividende. Dvs. nu numai că sunteți supusa deprecierii, dar aceasta e progresivă.
Va explic mai bine: azi dvs. aveți 28 de ani, sunteți frumoasă și veți continua să fiți pt. următorii 5 - 10 ani, dar din ce în ce mai puțin. Și într-o zi, când veți observa o poza a dvs. de azi vă veți da seama că ați devenit o prună uscată. 
Acest lucru înseamnă, în termeni de piață că azi sunteți bine cotată, în faza ideala de a fi vândută, nu cumpărată. 
Utilizând un limbaj Wall Street cine vă poseda azi trebuie sa va pună în “trading position” poziție de comerț si nu “buy and hold” (cumpără si ține), cum se pare ca sugerați. Așadar în termeni comerciali, căsătoria (“buy and hold”) cu dvs. nu e o afacere bună pe termen mediu / lung. În schimb, închirierea pe o anumita perioadă poate fi chiar și din punct de vedere social o afacere înțeleaptă și am putea s-o luam în calcul… Am putea să avem o relație pt. o anumită perioadă…

Dacă mă gândesc bine și ca să mă asigur de cât sunteți de inteligentă, cu clasă, cu stofă si frumoasă, eu, potențial “client care închiriază” așa o “mașina”, cer ceea ce este corect: să facem un test drive.
Vă rog să stabiliți data și ora.

Cu stimă,
Investitorul dumneavoastră

de Cristian Stavriu



sursa: Catehetica

marți, 21 februarie 2012

Ce facem când vin vremuri grele ?

Într-o dimineaţă, un tânăr artist intră într-o cafenea, fiind foarte entuziasmat că a fost angajat să picteze portretul unui om cu bani care avea o firmă de construcţii. În timp ce îşi savura cafeaua bucuros, văzu un ziar lăsat pe masa vecină în care era tipărit cu litere mari următorul titlu VIN VREMURI GRELE. Începu să se gândească tot mai mult la aceste cuvinte.
Patronul cafenelei trecu să-l salute şi văzându-l îngrijorat, îl întrebă dacă s-a întâmplat ceva. Acesta i-a răspuns trist că trebuie să plece, căci “vin vremuri grele”, aşa că trebuie să muncească la lucrarea lui.
Patronul începu să se macine că poate chiar „vin vremuri grele”. Devenea din ce în ce mai îngrijorat pe măsură ce se gândea la vorbele tânărului. Îşi sună apoi soţia rugând-o să nu se supere dar că trebuie să-şi anuleze comanda pentru rochia cea nouă, deoarece este cam scumpă şi s-au anunţat „vremuri grele”.
Aceasta sună la magazinul unde îşi comandase rochia şi o rugă pe patroană să-i anuleze comanda. Îşi ceru scuze dar …„Vin vremuri grele” şi trebuie să facă economii.
Patroana n-a avut încotro şi a anulat comanda, dar îşi aminti că a auzit ea la ştiri cândva că „Vin vremuri grele”. Aşa că a sunat imediat la firma de construcţii pe care o angajase pentru executarea unei lucrări de extindere a magazinului. L-a anunţat pe constructor că va renunţa pentru moment la lucrare, deoarece “vin vremuri grele“ şi nu îşi poate asuma un asemenea risc în acest moment.
Constructorul s-a întristat la auzul acestei veşti, motiv pentru care s-a grăbit să-l sune pe tânărul artist spunându-i că doreşte anularea comenzii pentru portret, întrucât „vin vremuri grele” şi acesta nu este un moment potrivit ca să cheltuie banii pe lucruri artistice.
Copleşit de supărare, tânărul artist a acceptat cu resemnare vestea, că doar s-a întâmplat aşa cum a anticipat. Simţindu-se trist, porni înspre cafeneaua favorită să-şi înece amarul cu un pahar de vin.
În timp ce stătea din nou aşezat la masa lui, zări ziarul pe care scria „Vin vremuri grele”. De data asta s-a ridicat şi a luat ziarul pentru a-l cerceta mai bine. Data ziarului era de acum 7 ani.
Cineva despachetase farfurii pentru restaurant....
Gândurile și modul nostru de a ne raporta la lumea înconjurătoare au o mare influentă asupra noastră cât și asupra celor de lângă noi. Stările noastre sufletești pot influenta mediul înconjurător și uneori chiar în mod ireversibil!

de Cristian Stavriu

sursa: Catehetica

vineri, 17 februarie 2012

Care sunt prioritățile unui om în viață ?



Din nefericire în ziua de astăzi puțini sunt aceia care au înțeles sensul și scopul vieții. Importanța ierarhizării priorităților ține și de conștientizarea mântuirii sufletului. Acela care-și va dori mântuirea sufletului și se va îngriji de aceasta, va găsi și mijloacele necesare și ajutorul de Sus pentru a putea izbândi pe această cale. De fiecare dată își va pune problema relației cu aproapele și cu Dumnezeu, va realiza cu ușurință când va greși și-și va îndrepta viața devenind un plăcut al tuturor. Va găsi timp pentru tot ceea ce este important în detrimentul lucrurilor efemere si prea puțin importante. Așa se face că oamenii se îndepărtează de lucruri MARI pentru lucruri mici și neînsemnate!

Iată o pildă care ne poate pune pe gânduri:
Un om a venit de la muncă tarziu, obosit și nervos, găsindu-și baiatul de 5 ani așteptând la ușă.
- Tati, pot să te întreb ceva?
- Da sigur, despre ce e vorba? a răspuns omul.
- Tati, câți bani câștigi pe oră?
-Asta nu e treaba ta. De ce mă întrebi astfel de lucruri. Spuse omul nervos.
-Doar vreau să știu...Te rog spune-mi, cât câștigi pe oră?
- Dacă trebuie să știi, câstig 50$ pe oră..
-Aha, a răspuns micuțul, cu capul plecat.
-Tati, îmi împrumuți te rog 25$?
Tatăl s-a înfuriat:
- Dacă singurul motiv pentru care m-ai întrebat ăsta este ca să-mi ceri niște bani să îți cumperi o jucărie prostească sau alte porcării, atunci du-te direct în camera ta la culcare.
Gândește-te de ce ești așa egoist. Nu lucrez din greu în fiecare zi pentru așa copilării.
Micuțul a mers în liniște în camera și a închis ușa.
Omul s-a enervat și mai tare pe întrebările băiatului.Cum a putut să pună așa întrebări doar pentru a cere niște bani.
După o oră, omul s-a calmat și a început să gândească:
Poate chiar era ceva de care chiar avea nevoie să cumpere cu 25$ și chiar nu mi-a cerut bani des. Omul a mers la ușa băiatului și a deschis-o.
-Dormi? a întrebat...
- Nu tati, sunt treaz, a răspuns băiatul.
-M-am gândit, poate am fost prea dur mai devreme, spuse tatăl. A fost o zi lungă și m-am descărcat pe tine. Uite aici ai 25$.
Micuțul a sărit, zâmbind.
- Mulțumesc tati!
După aceea a scos un pumn de bani. Omul a văzut că băiatul avea deja bani și s-a enervat din nou. Micuțul și-a numărat încet banii și s-a uitat către tatăl său.
- De ce vrei mai mulți bani dacă deja ai? a spus tatăl.
- Pentru că nu am avut destul, dar acum am, a replicat băiatul. Tati, acum am 50$. Pot să cumpăr o oră cu tine???? Te rog să vii mai repede acasă mâine. Vreau să mănânc cu tine.
Tatăl a fost distrus. Și-a luat băiatul în brațe și l-a implorat să îl ierte. Este doar o reamintire pentru toți ce lucrează din greu în viață. Nu ar trebui să lăsăm timpul să treacă printre degete fără să petrecem timp cu cei care chiar contează pentru noi, aceia apropiați de inimile noastre. Să ne amintim să împărțim cei 50$ din timpul nostru cu cineva pe care iubim.
Dacă mâine murim, compania pentru care lucrăm ne va înlocui foarte ușor, în câteva ore. Dar familia și prietenii pe care îi lăsăm în urmă o să simtă pierderea pentru tot restul vieților lor.

de Cristian Stavriu

sursa :Catehetica

Poetul și tâlharul

Undeva, într-o cetate, trăia un poet, care îşi folosea talentul (darul de a scrie versuri), primit de la Dumnezeu, numai în rău, căci scria poezii de prost gust, în care Dumnezeu şi sfinţii erau defăimaţi. De aceea, în vremea lui, puţini îi citeau nesuferitele lui versuri.
Nu departe de poet, într-o pădure, trăia un tâlhar, de care se temea multă lume şi care săvârşise multe fapte rele. Totuşi, pe lângă faptele lui cele rele, a construit şi el, pe drumul care trecea pe lângă pădure, o fântână.
După un timp, când s-a terminat firul vieţii, au murit amândoi şi au fost duşi în iad pentru faptele lor cele rele.
Tâlharul, pentru faptele lui cele rele, avea sub el o flacăra foarte mare, ce-l acoperea aproape tot; poetul avea numai un foc mic care-l ardea. Cu timpul flacăra de sub tâlhar se micşora pentru faptul că oamenii care treceau pe acel drum, unde se găsea fântâna construită de tâlhar, se bucurau când beau apă şi îl pomeneau pe acela care a construit-o, căci fântâna avea o apă tare bună şi îşi potoleau setea cu ea. Însă flacăra de sub poet se tot mărea, fiindcă oamenii care îi citeau poeziile, se sminteau, deveneau necredincioşi şi din cauza lui negau existenţa lui Dumnezeu, pierzându-şi sufletele. În timp ce tâlharul mai avea doar un foc micuţ sub el, flacăra de sub poet se mărea mereu…

de Cristian Stavriu

sursa :Catehetica

miercuri, 15 februarie 2012

Cum să vă distrugeți practic copilul


De mic, să nu-i refuzaţi nimic. Daţi-i tot ce doreşte, tot ce cere, mai cu seamă atunci când stăruie cu încăpăţânare şi plânge. Astfel va creşte şi va crede că ceilalţi îi sunt datori mereu şi întru toate, că are doar drepturi.

Când începe să înjure şi să spună nerozii, dumneavoastră să râdeţi. Astfel îi veţi da de înţeles că este foarte deştept.
Să nu-i spuneţi niciodată: „Asta-i rău!” Aşa spun doar cei de modă veche, cu mentalităţi depăşite şi înguşti la minte. Când, mai târziu, va întâmpina greutăţi în viaţa sa şi va suferi, atunci va fi convins cu desăvârşire că societatea îl nedreptăţeşte.
Strângeţi dumneavoastră în urma lui tot ce lasă aruncat ici şi colo: cărţi, haine, încălţăminte… Nu care cumva să-i spuneţi vreodată: „Strânge-ţi lucrurile. Pune-le la locul lor”. Astfel va avea certitudinea că mama este sclava lui şi că pentru toate sunt ceilalţi întotdeauna răspunzători.
Lăsaţi-l să vadă orice (mai ales la televizor) şi să citească orice, fără să-l îndrumaţi niciodată. Copilul dumneavoastră este supradotat şi ştie să discearnă! În acest fel, instruirea şi educaţia lui va avea o gamă mai largă şi mai variată.
Nu-i daţi vreo îndrumare duhovnicească. Luaţi în zeflemea şi în batjocură înaintea lui credinţa, Biserica, preoţii şi pe cei ce îi urmează. Când copilul va creşte, „va alege singur”.
Daţi-i bani de buzunar cu nemiluita, ca să nu se simtă inferior celorlalţi şi „să fie în lipsă, aşa cum aţi fost dumneavoastră”. Când va creşte, va fi convins că valoarea omului o dă banul, indiferent de cum a fost obţinut.
Nu-i spuneţi niciodată: „Fă asta!” sau „Nu face asta!”, căci aşa îl constrângeţi, nu-i respectaţi libertatea şi personalitatea. Ba chiar se poate să-i cauzaţi şi traume sufleteşti! Când va creşte, va crede că viaţa înseamnă doar să porunceşti, niciodată să asculţi.
Certaţi-vă, vorbiţi-vă urât unul cu celălalt, în faţa lui, fără pic de ruşine (nu vă neliniştiţi, astfel nu-i veţi provoca… traume sufleteşti!). Mai târziu, când se va căsători, îi va părea firesc să facă la fel.
Când începe să se încurce în mrejele plăcerilor trupeşti, dumneavoastră să închideţi ochii. Nu-i spuneţi nimic. Nu-l povăţuiţi. Nu-l sâcâiţi cu sfaturile dumneavoastră. Lăsaţi-l să se tăvălească în mocirla curviei, de vreme ce „asta-i ceva normal”.
Să-i ţineţi întotdeauna partea înaintea profesorilor şi vecinilor. Să nu credeţi niciodată că „îngeraşul” dumneavoastră poate să facă lucruri de ruşine şi probleme. Ocărâţi-i pe aceia care, prieteneşte şi bine-intenţionaţi, vă aduc la cunoştinţă ceva în legătură cu asta. Sunt… clevetitori şi invidioşi.

***

Când veţi merge la secţia de poliţie, unde l-au dus pentru că a furat sau a luat droguri, să strigaţi tare, de faţă cu toţi, că este un nemernic şi o lichea, un golan; că v-aţi jertfit pentru binele lui, dar n-aţi reuşit niciodată să-l cuminţiţi. Astfel veţi ieşi cu obrazul curat.
PREGĂTIŢI-VĂ PENTRU O VIAŢĂ PLINĂ DE SUFERINŢĂ ŞI DE REMUŞCĂRI. O VEŢI AVEA…

Episcopul Irineu al Ekaterinburgului – Mamă, ai grijă! (Editura Sfintei Mănăstiri Paraklitu,2007)

Monografie - ultima parte

(următoarea monografie este rodul muncii preotului Ioan Paul, care a slujit la Tășad între anii 1935 - 1943; în unele locuri au fost necesare unele modificări dar în ansamblu am încercat păstrarea limbajului și a exprimării pentru ca cititorul sa prindă măcar o fărâmă din vremurile în care a fost scrisă și anume aprox. 1940)


VIAȚA RELIGIOASĂ ÎN ENORIE  

              EPITROPII SFINTEI BISERICI

                         
    În general putem spune că cercetarea sfintei biserici e destul de mulțumitoare; indiferentismul religios e o boală de care suferă încă mulți credincioși. Evenimentele din ultimii ani i-au făcut pe cei de acasă să se apropie mai des de sfânta biserică. Slujbele cerute de enoriași sunt mai mult pentru viața lor de toate zilele, împotriva bolilor, nenorocirilor, a duhurilor rele și a animalelor de casă. De foarte multe ori ei cer Slujba Marelui Vasile și Slujba pentru cei cuprinși de duhurile necurate.
    O seamă de enoriași de astăzi suferă de anumite apucături moștenite de la strămoșii lor. Din acestea cleptomania este una din cele mai frecvente. Apoi mândria de locul natal, fala de a fi tăședan e ceva specific celor de azi. Această mândrie i-a făcut ca prea puțini din ei să-și croiască o carieră decât cea a părinților lor. Această mândrie îi mai face să nu se prea amestece cu alți oameni din satele vecine. Rare cazuri de prietenie sinceră, să se poată lega între un tăședan și un alt om din alt sat. Căsătoriile între fii Tășadului și fii satelor înconjurătoare sunt foarte rare.
    Biserica prin slujitorii ei a căutat în toate vremile  să folosească toate mijloace pentru a dezrădăcina aceste apucături și atitudini.
    Sentimentele naționale însă au fost întotdeauna puternice. În luptele naționale de pe vremuri tăședanii au fost alături cu trup și suflet de conducătorii lor sufletești, înregimentați în rândurile istoricului Partid Român. În rândurile lor n-a putut trăi sămânța străină, nici chiar grofii și moșierii unguri carele din urmă au fost nevoiți a-și vinde bunurile tăședanilor.
     Grija de sfânta biserică au avut-o în toate timpurile. Numai în anul 1933 au donat din competința lor de lemne 51 de jugh. de pădure, pentru edificarea bisericii actuale. Danii se fac și astăzi cu toate că vremurile sunt destul de tulburi.
    Din șirul epitropilor cunoscuți amintim :
     AVRAM NICOARĂ, 1848 -1861. A fost un om cucernic și cu multă frică de Dumnezeu. Din copii săi au rămas cei mai vrednici fii ai satului și ai sfintei biserici, care mai târziu au fost conducători pricepuți și cu multă tragere de inimă la conducerea treburilor sătești. A făcut pentru biserică mai multe danii în cărți și odăjdii.
    GABOR IOAN a Mihăiască , 1861 – 1876.
    BAN IOSĂ a lui Țicleșu, 1876 – 1882.
    OPREA TEODOR a Leșului, 1882 – 1894.
    PAȘCA GAVRIILĂ, 1894 – 1900. A fost un om știință de carte, având patru clase gimnaziale. Din avutul său a dăruit pentru biserică, la îndemnul inv. Pantelie Bugariu, mai multe cărți de ritual și alte donațiuni în bani.
    AVRAM IOSĂ, 1900 – 1923. E fiul lui Avram Nicoară. A fost un vrednic urmaș al tatălui său. În timpul ctitoriei sale s-a edificat în anul 1914 actuala casă parohială. A sprijinit din toate puterile școala confesională în timpurile grele când vechii stăpânitori voiau cu orice preț s-o transforme în școală de stat. Prin străduința sa a mărit dotația preoțească, a bisericii, a învățătorului și cantorului, cu noi proprietăți cumpărate de la vechii proprietari unguri.
    MOCIAR IOAN, a Ciortii, 1923 – 1927. Astăzi se numără printre cei mai credincioși fii ai bisericii . În toate ocaziunile stă alături de grijile ei. În timpul ctitoriei sale a pus multă râvnă în administrarea bunurilor bisericești. A donat pentru sfânta biserică un prapor.
    OPREA PETRU, a hulpii, 1927 – 1930.
    DAVID IOV, 1930. S-a străduit din toate puterile pentru edificarea noului locaș de închinare. A făcut reparațiunile dependințelor parohiale. E un foarte bun administrator, cu mare tragere de inimă pentru biserică și un ales chivernisitor al banului bisericesc. Biserica are în acest om un puternic stâlp pentru viitor. Epitropii au avut întotdeauna o mare însemnătate în dezvoltarea gospodărească a enoriei. În vremurile vechi ei adunau cu răbojul stolarul învățătorului și birul preoțesc. Se alegeau din cei mai evlavioși, mai darnici și mai înstăriți oameni din sat.
    Astăzi se mai păstrează această tradiție. La alegerea epitropului se are în vedere religiozitatea lui, dărnicia sufletească și felul în care știe să-și îngrijească gospodăria sa.   

marți, 14 februarie 2012

Monografia - partea a VI - a

(următoarea monografie este rodul muncii preotului Ioan Paul, care a slujit la Tășad între anii 1935 - 1943; în unele locuri au fost necesare unele modificări dar în ansamblu am încercat păstrarea limbajului și a exprimării pentru ca cititorul sa prindă măcar o fărâmă din vremurile în care a fost scrisă și anume aprox. 1940)
                            
                                                   ENORIA

     Face parte din Eparhia Oradea-Beiuș. Se găsește la trei și jumătate kilometri depărtare de biserica din Sântelec, la doi kilometri de biserica din Stracoș, la 10 kilometri de biserica din Copăcel, la 5 kilometri de biserica din Calea-Mare și la 6 kilometri de biserica din Sărand.
    Cea mai apropiată mănăstire este cea de la Izbuc, situată la o depărtare de 65 km.
    Din statisticile existente în arhiva parohiei extragem următoarele date : în anul 1885, la finea anului erau 180 de case, 515 bărbați, 494 femei, în total 1009 suflete. S-au născut de parte bărbătească 27, iar de parte femeiască 21, în total 48 de suflete. Au repausat 32 bărbați, 24 femei, în total 56. S-au căsătorit 7 perechi.
    Sesiunea parohială era de 17 jugăre și 200 st. pătrați, pe lângă care preotul mai primea de la credincioși patruzeci și două cubule cucuruz, 10 florini, venite stolare 158 florini și venit din casă și grădină 42 de florini.
    Din cele de mai sus cu părere de rău trebuie să constatăm că populația în loc să se fi înmulțit față de anul precedent, a scăzut din cauza numărului de morți care au întrecut pe cel al născuților cu 8 persoane. Situația este și mai tragică văzând că la 48 de nașteri au murit 41de copii în vârstă fragedă, sau această cifră exprimată în procente ne dă 90% morți din cei nou născuți.
    Din aceste date putem constata nepăsarea totală care a avut-o vechiul regim, de tristă amintire față de populația românească, lipsită cu desăvârșire de asistența medicală.
    O altă statistică din anul 1892, ne dă următoarele date: Case181, familii 194,  bărbați 496, femei 511, total 1007 suflete. Născuți bărbați 19, femei 29, total 48 născuți din care legitimi 38 iar nelegitimi 10. Morți, bărbați 15, femei 21 cu un total de 36. Numărul cununaților a fost de 8 perechi. Perechi de concubini erau 25. S-au mărturisit bărbați 188, femei 217, total 405 persoane.
     În acest an populația a crescut cu 12 suflete; e dureros faptul că mulți din cei născuți sunt din pat de nelegiuit.
     Statistica din anul 1900 ne dă următoarele date:case 185, familii 218, numărul bărbaților 543, femei 512, total 1055 suflete. Bărbați născuți 31, femei 16, total 47 suflete. Din pat legiuit 38, din pat nelegiuit 9. Bărbați morți 15, femei 19, total 34 suflete. Cauzele morții în acest an se datoresc pneumoniei, ofticei și puține cazuri slăbiciunilor de bătrânețe. Numărul cununiilor pure a fost 8, una cununie amestecată. Numărul concubinatelor a fost 18. S-au mărturisit : 154 bărbați, 213 femei, total 385 de suflete.
    Anul 1906 ne prezintă următoarele date statistice: numărul caselor 215, numărul familiilor 229, bărbați 578, femei 500, total 1078 de suflete. Numărul născuților a fost de 20 bărbați, 23 femei, total 43 suflete. Din pat legiuit s-au născut 31 și din pat nelegiuit 12. S-au cununat 10 perechi. Numărul concubinatelor este de 31. Numărul morților a fost de : bărbați 24, femei 21, total 45 suflete. Suflete mărturisite : bărbați 170, femei 212, total 382 de suflete.
     Dau și o statistică din anul 1939, din care se poate constata marea sporire a populației și dezvoltarea ei sub regimul românesc: case 406, familii 408, bărbați 837, femei 783, total 1620 suflete. Născuți au fost bărbați 24, femei 26, total 50 suflete. Morți au fost bărbați 14, femei 16, total 30 suflete. Numărul căsătoriilor au fost 29, numărul cuminecaților bărbați 212, femei 290, total 452.
    În mare majoritate toți credincioșii sunt cunoscători de carte. Procentul neștiutorilor de carte se datorește faptului că în enorie sunt aproape 300 sufle te de țigani care neglijează știința de carte.  

luni, 13 februarie 2012

Monografie - partea a V - a

(următoarea monografie este rodul muncii preotului Ioan Paul, care a slujit la Tășad între anii 1935 - 1943; în unele locuri au fost necesare unele modificări dar în ansamblu am încercat păstrarea limbajului și a exprimării pentru ca cititorul sa prindă măcar o fărâmă din vremurile în care a fost scrisă și anume aprox. 1940)



           CÂNTĂREȚII CARE AU CONDUS  STRANA BISERICII     

    Nu se poate constata cu precizie de când începe șirul cântăreților bisericești. Date precise în această privință avem numai de la numirea învățătorilor în enorie. Activitatea didactică și culturală a acestora se va trata în mod amănunțit în monografia școlii. Învățătorii cântăreți sunt amintiți aici spre a arăta contribuția lor la conducerea stranei și dezvoltarea cântăreților bisericești.
     IACOB MUREȘAN, este cel dintâi cântăreț numit și învățător, după cum putem vedea din actul nr. 27/1860 trimis oficiului parohial și adresat „bineînțelepților învățători mie iubiților” de Vasile Damșea inspector școlar. În acest act îl avertizează sa-și completeze studiile preparandiale. Remarcăm că, Iacob Mureșan a fost întâi numai cântăreț bisericesc și în lipsă de învățători pregătiți a condus și școala. Amintirea lui n-a rămas în gura poporului.
     NĂDĂBAN TEODOR, 1869 – 1883. Născut în satul Socodor, a avut școala preparandială și a condus strana cu multă plăcere. Amintirea lui a rămas în gura poporului ca un mare cântăreț de strană, care a pus mult zel în instruirea cântăreților bisericești și în școală.
    TEODOR POPA, 1883 – 1887. A fost și învățător iar în tradiția satului i se păstrează numele ca un foarte bun cântăreț, om gospodar și muncitor, se îmbrăca simplu în portul țărănesc cu suman și opinci.
     GAVRIIL PAL, 1887 – 1891. A fost un învățător apreciat și tot pe atât devun cântăreț.
     PANTELIE BUGARIU, 1891 – 1916. Pe lângă funcția de învățător a ocupat cu multă demnitate și funcția de cântăreț al bisericii. A fost unul dintre cei mai apreciați cântăreți, perindați la strana bisericii din Tășad. Cântăreții de astăzi sunt foștii elevi ai lui Pantelie Bugariu. De pe urma muncii lui au rămas în biserică actualele melodii. Cu numele lui se sfârșește rândul învățătorilor-cântăreți.
     BAN TEODOR, 1916 -1923. Țăran din Tășad, a fost elev al dascălului Bugariu.
     AVRAM FLORIAN, 1923 -1940, era țăran din sat.
     BALAJ TEODOR, 1940 țăran din sat, instruit în cântarea bisericească de preotul Antoniu Bica.
     Cântarea bisericească în sânul credincioșilor a făcut și face impresii adânci. Numele celor pomeniți, a rămas în memoria poporului numai prin felul cum au știut să instruiască cântările bisericești.
     E de menționat că din clipa când strana bisericii a rămas în afara preocupărilor învățătorești, activitatea trudnică a învățătorului a rămas necunoscută și departe de sufletul poporului. Norodul satului nu poate concepe învățător fără să fie cântăreț la biserică. E obișnuit să vadă învățătorul alături de preot la toate manifestațiunile religioase.
     Mărturisim pe drept cuvânt că învățătorii au fost aceia care au ușurat munca educației religioase și au contribuit la ridicarea prestigiului bisericii.
     Ar fi de dorit ca toate Școalele Normale să prevadă în programa analitică, Tipicul și cântarea bisericească, pentru ca învățătorii numiți la sate să poată fi de mai mare folos bisericii și satului.