Paginile

miercuri, 29 februarie 2012

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert, nu mi-l da mie.
Iar Duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie slugii Tale.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor.

vineri, 24 februarie 2012

Omul cu nici o credință

   Doi prieteni discutau odată despre credința. Unul dintre ei zise celuilalt: - Ce credință ai tu, prietene? Acela a răspuns, zicând: - Nici una, în privința aceasta sunt ca o coală de hârtie albă. Cel dintâi, care era un om foarte evlavios, îl sfătui astfel: - Bagă de seamă, prietene, ca nu cumva sa scrie diavolul numele pe ea. Aceste cuvinte au zguduit adânc sufletul prietenului. Din clipa aceea o raza din harul lui Dumnezeu i-a străbătut sufletul și a început să se ocupe tot mai mult de credință până ce ajunse să se roage, așa, cum mama lui îl învățase în copilărie.

Cum se vinde o femeie la bursa de mărfuri pe Wall Street

Ispitirea
Astăzi aproape toată lumea știe că orice are un preț, că doar trăim o vreme când totul se măsoară în „arginți”. Și dacă totul are un preț, de ce să nu ne vindem și pe noi înșine la valoarea care considerăm că este cea mai potrivită? Adesea se întâmplă să ne prețuim mai mult decât ne prețuiesc alții, să ne supraevaluăm pe „piața valorilor”, uitând însă că prețuind trupul și sufletul nostru devenim o „marfă”. Constituţia omului are caractedihotomic - trup și suflet - ceea ce presupune că prețuind trupul, prețuim și sufletul de care nu există despărțire până la moarte. Sufletul nu are preț și nu poate fi prețuit în lumea aceasta fiind scânteie divină. «Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul îl va pierde ? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?» (Mt. 16, 26)

Mai jos avem pilda unui suflet rătăcit în „bursa de valori” a lumii acesteia, care primește un răspuns pe măsura căutării ei:
O superbă domnișoară din New York a solicitat pe internet la un site financiar, cerând sfaturi despre cum să găsească un soț bogat.
Ea scrie astfel:
Sunt o fată foarte frumoasă de 28 ani. Sunt foarte inteligentă si am cu adevărat „stofă”. Aș vrea să mă căsătoresc cu cineva care câștigă minim jumate de milion de dolari pe an.
Există pe site-ul ăsta vreun bărbat care să câștige atât? Sau sunt soții ale unor milionari care pot să-mi dea sfaturi pe aceasta temă? Am avut deja relații cu bărbați care câștigau 200 sau 250 mii dolari, dar acest lucru nu-mi permite să locuiesc în Central Park West.
Cunosc o doamnă care practică yoga cu mine, care s-a căsătorit cu un bancher bogat si trăiește la Tribeca, nu e atât de frumoasă ca mine și nici măcar atât de inteligenta. Așa că mă întreb, ce a făcut ca să merite acest lucru și de ce eu nu reușesc? Cum pot să ajung la nivelul ei?
Dar iată că se găsește un EL care să-i răspundă în felul următor:
Am citit solicitarea dvs. cu mult interes, m-am gândit profund la cazul dvs. și am elaborat un prospect al situației dvs.
Vă asigur că nu vă fac să pierdeți timpul, deoarece câștig peste 500 mii dolari pe an. Clarificat fiind acest lucru, consider faptele în următorul mod:

Ceea ce dvs. oferiți, văzut din perspectiva unui bărbat ca acela pe care-l căutați e pur si simplu o afacere nespus de proastă și păguboasă. Si argumentez acest lucru cu următoarele motive:
Lăsând la o parte blablabla, ceea ce dvs. oferiți e o negociere foarte simpla. Dvs. oferiți frumusețea dvs. fizica, iar eu ofer banii mei. Propunerea este foarte clară, dar exista o mica problemă. În mod sigur frumusețea dvs. se va diminua puțin câte puțin pe zi ce trece și într-o zi va dispărea, în timp ce contul meu în banca e foarte probabil să crească progresiv.
Așadar, în termeni economici dvs. sunteți un activ care suferă depreciere, în timp ce eu sunt un activ care produce dividende. Dvs. nu numai că sunteți supusa deprecierii, dar aceasta e progresivă.
Va explic mai bine: azi dvs. aveți 28 de ani, sunteți frumoasă și veți continua să fiți pt. următorii 5 - 10 ani, dar din ce în ce mai puțin. Și într-o zi, când veți observa o poza a dvs. de azi vă veți da seama că ați devenit o prună uscată. 
Acest lucru înseamnă, în termeni de piață că azi sunteți bine cotată, în faza ideala de a fi vândută, nu cumpărată. 
Utilizând un limbaj Wall Street cine vă poseda azi trebuie sa va pună în “trading position” poziție de comerț si nu “buy and hold” (cumpără si ține), cum se pare ca sugerați. Așadar în termeni comerciali, căsătoria (“buy and hold”) cu dvs. nu e o afacere bună pe termen mediu / lung. În schimb, închirierea pe o anumita perioadă poate fi chiar și din punct de vedere social o afacere înțeleaptă și am putea s-o luam în calcul… Am putea să avem o relație pt. o anumită perioadă…

Dacă mă gândesc bine și ca să mă asigur de cât sunteți de inteligentă, cu clasă, cu stofă si frumoasă, eu, potențial “client care închiriază” așa o “mașina”, cer ceea ce este corect: să facem un test drive.
Vă rog să stabiliți data și ora.

Cu stimă,
Investitorul dumneavoastră

de Cristian Stavriu



sursa: Catehetica

marți, 21 februarie 2012

Ce facem când vin vremuri grele ?

Într-o dimineaţă, un tânăr artist intră într-o cafenea, fiind foarte entuziasmat că a fost angajat să picteze portretul unui om cu bani care avea o firmă de construcţii. În timp ce îşi savura cafeaua bucuros, văzu un ziar lăsat pe masa vecină în care era tipărit cu litere mari următorul titlu VIN VREMURI GRELE. Începu să se gândească tot mai mult la aceste cuvinte.
Patronul cafenelei trecu să-l salute şi văzându-l îngrijorat, îl întrebă dacă s-a întâmplat ceva. Acesta i-a răspuns trist că trebuie să plece, căci “vin vremuri grele”, aşa că trebuie să muncească la lucrarea lui.
Patronul începu să se macine că poate chiar „vin vremuri grele”. Devenea din ce în ce mai îngrijorat pe măsură ce se gândea la vorbele tânărului. Îşi sună apoi soţia rugând-o să nu se supere dar că trebuie să-şi anuleze comanda pentru rochia cea nouă, deoarece este cam scumpă şi s-au anunţat „vremuri grele”.
Aceasta sună la magazinul unde îşi comandase rochia şi o rugă pe patroană să-i anuleze comanda. Îşi ceru scuze dar …„Vin vremuri grele” şi trebuie să facă economii.
Patroana n-a avut încotro şi a anulat comanda, dar îşi aminti că a auzit ea la ştiri cândva că „Vin vremuri grele”. Aşa că a sunat imediat la firma de construcţii pe care o angajase pentru executarea unei lucrări de extindere a magazinului. L-a anunţat pe constructor că va renunţa pentru moment la lucrare, deoarece “vin vremuri grele“ şi nu îşi poate asuma un asemenea risc în acest moment.
Constructorul s-a întristat la auzul acestei veşti, motiv pentru care s-a grăbit să-l sune pe tânărul artist spunându-i că doreşte anularea comenzii pentru portret, întrucât „vin vremuri grele” şi acesta nu este un moment potrivit ca să cheltuie banii pe lucruri artistice.
Copleşit de supărare, tânărul artist a acceptat cu resemnare vestea, că doar s-a întâmplat aşa cum a anticipat. Simţindu-se trist, porni înspre cafeneaua favorită să-şi înece amarul cu un pahar de vin.
În timp ce stătea din nou aşezat la masa lui, zări ziarul pe care scria „Vin vremuri grele”. De data asta s-a ridicat şi a luat ziarul pentru a-l cerceta mai bine. Data ziarului era de acum 7 ani.
Cineva despachetase farfurii pentru restaurant....
Gândurile și modul nostru de a ne raporta la lumea înconjurătoare au o mare influentă asupra noastră cât și asupra celor de lângă noi. Stările noastre sufletești pot influenta mediul înconjurător și uneori chiar în mod ireversibil!

de Cristian Stavriu

sursa: Catehetica

vineri, 17 februarie 2012

Care sunt prioritățile unui om în viață ?



Din nefericire în ziua de astăzi puțini sunt aceia care au înțeles sensul și scopul vieții. Importanța ierarhizării priorităților ține și de conștientizarea mântuirii sufletului. Acela care-și va dori mântuirea sufletului și se va îngriji de aceasta, va găsi și mijloacele necesare și ajutorul de Sus pentru a putea izbândi pe această cale. De fiecare dată își va pune problema relației cu aproapele și cu Dumnezeu, va realiza cu ușurință când va greși și-și va îndrepta viața devenind un plăcut al tuturor. Va găsi timp pentru tot ceea ce este important în detrimentul lucrurilor efemere si prea puțin importante. Așa se face că oamenii se îndepărtează de lucruri MARI pentru lucruri mici și neînsemnate!

Iată o pildă care ne poate pune pe gânduri:
Un om a venit de la muncă tarziu, obosit și nervos, găsindu-și baiatul de 5 ani așteptând la ușă.
- Tati, pot să te întreb ceva?
- Da sigur, despre ce e vorba? a răspuns omul.
- Tati, câți bani câștigi pe oră?
-Asta nu e treaba ta. De ce mă întrebi astfel de lucruri. Spuse omul nervos.
-Doar vreau să știu...Te rog spune-mi, cât câștigi pe oră?
- Dacă trebuie să știi, câstig 50$ pe oră..
-Aha, a răspuns micuțul, cu capul plecat.
-Tati, îmi împrumuți te rog 25$?
Tatăl s-a înfuriat:
- Dacă singurul motiv pentru care m-ai întrebat ăsta este ca să-mi ceri niște bani să îți cumperi o jucărie prostească sau alte porcării, atunci du-te direct în camera ta la culcare.
Gândește-te de ce ești așa egoist. Nu lucrez din greu în fiecare zi pentru așa copilării.
Micuțul a mers în liniște în camera și a închis ușa.
Omul s-a enervat și mai tare pe întrebările băiatului.Cum a putut să pună așa întrebări doar pentru a cere niște bani.
După o oră, omul s-a calmat și a început să gândească:
Poate chiar era ceva de care chiar avea nevoie să cumpere cu 25$ și chiar nu mi-a cerut bani des. Omul a mers la ușa băiatului și a deschis-o.
-Dormi? a întrebat...
- Nu tati, sunt treaz, a răspuns băiatul.
-M-am gândit, poate am fost prea dur mai devreme, spuse tatăl. A fost o zi lungă și m-am descărcat pe tine. Uite aici ai 25$.
Micuțul a sărit, zâmbind.
- Mulțumesc tati!
După aceea a scos un pumn de bani. Omul a văzut că băiatul avea deja bani și s-a enervat din nou. Micuțul și-a numărat încet banii și s-a uitat către tatăl său.
- De ce vrei mai mulți bani dacă deja ai? a spus tatăl.
- Pentru că nu am avut destul, dar acum am, a replicat băiatul. Tati, acum am 50$. Pot să cumpăr o oră cu tine???? Te rog să vii mai repede acasă mâine. Vreau să mănânc cu tine.
Tatăl a fost distrus. Și-a luat băiatul în brațe și l-a implorat să îl ierte. Este doar o reamintire pentru toți ce lucrează din greu în viață. Nu ar trebui să lăsăm timpul să treacă printre degete fără să petrecem timp cu cei care chiar contează pentru noi, aceia apropiați de inimile noastre. Să ne amintim să împărțim cei 50$ din timpul nostru cu cineva pe care iubim.
Dacă mâine murim, compania pentru care lucrăm ne va înlocui foarte ușor, în câteva ore. Dar familia și prietenii pe care îi lăsăm în urmă o să simtă pierderea pentru tot restul vieților lor.

de Cristian Stavriu

sursa :Catehetica

Poetul și tâlharul

Undeva, într-o cetate, trăia un poet, care îşi folosea talentul (darul de a scrie versuri), primit de la Dumnezeu, numai în rău, căci scria poezii de prost gust, în care Dumnezeu şi sfinţii erau defăimaţi. De aceea, în vremea lui, puţini îi citeau nesuferitele lui versuri.
Nu departe de poet, într-o pădure, trăia un tâlhar, de care se temea multă lume şi care săvârşise multe fapte rele. Totuşi, pe lângă faptele lui cele rele, a construit şi el, pe drumul care trecea pe lângă pădure, o fântână.
După un timp, când s-a terminat firul vieţii, au murit amândoi şi au fost duşi în iad pentru faptele lor cele rele.
Tâlharul, pentru faptele lui cele rele, avea sub el o flacăra foarte mare, ce-l acoperea aproape tot; poetul avea numai un foc mic care-l ardea. Cu timpul flacăra de sub tâlhar se micşora pentru faptul că oamenii care treceau pe acel drum, unde se găsea fântâna construită de tâlhar, se bucurau când beau apă şi îl pomeneau pe acela care a construit-o, căci fântâna avea o apă tare bună şi îşi potoleau setea cu ea. Însă flacăra de sub poet se tot mărea, fiindcă oamenii care îi citeau poeziile, se sminteau, deveneau necredincioşi şi din cauza lui negau existenţa lui Dumnezeu, pierzându-şi sufletele. În timp ce tâlharul mai avea doar un foc micuţ sub el, flacăra de sub poet se mărea mereu…

de Cristian Stavriu

sursa :Catehetica

miercuri, 15 februarie 2012

Cum să vă distrugeți practic copilul


De mic, să nu-i refuzaţi nimic. Daţi-i tot ce doreşte, tot ce cere, mai cu seamă atunci când stăruie cu încăpăţânare şi plânge. Astfel va creşte şi va crede că ceilalţi îi sunt datori mereu şi întru toate, că are doar drepturi.

Când începe să înjure şi să spună nerozii, dumneavoastră să râdeţi. Astfel îi veţi da de înţeles că este foarte deştept.
Să nu-i spuneţi niciodată: „Asta-i rău!” Aşa spun doar cei de modă veche, cu mentalităţi depăşite şi înguşti la minte. Când, mai târziu, va întâmpina greutăţi în viaţa sa şi va suferi, atunci va fi convins cu desăvârşire că societatea îl nedreptăţeşte.
Strângeţi dumneavoastră în urma lui tot ce lasă aruncat ici şi colo: cărţi, haine, încălţăminte… Nu care cumva să-i spuneţi vreodată: „Strânge-ţi lucrurile. Pune-le la locul lor”. Astfel va avea certitudinea că mama este sclava lui şi că pentru toate sunt ceilalţi întotdeauna răspunzători.
Lăsaţi-l să vadă orice (mai ales la televizor) şi să citească orice, fără să-l îndrumaţi niciodată. Copilul dumneavoastră este supradotat şi ştie să discearnă! În acest fel, instruirea şi educaţia lui va avea o gamă mai largă şi mai variată.
Nu-i daţi vreo îndrumare duhovnicească. Luaţi în zeflemea şi în batjocură înaintea lui credinţa, Biserica, preoţii şi pe cei ce îi urmează. Când copilul va creşte, „va alege singur”.
Daţi-i bani de buzunar cu nemiluita, ca să nu se simtă inferior celorlalţi şi „să fie în lipsă, aşa cum aţi fost dumneavoastră”. Când va creşte, va fi convins că valoarea omului o dă banul, indiferent de cum a fost obţinut.
Nu-i spuneţi niciodată: „Fă asta!” sau „Nu face asta!”, căci aşa îl constrângeţi, nu-i respectaţi libertatea şi personalitatea. Ba chiar se poate să-i cauzaţi şi traume sufleteşti! Când va creşte, va crede că viaţa înseamnă doar să porunceşti, niciodată să asculţi.
Certaţi-vă, vorbiţi-vă urât unul cu celălalt, în faţa lui, fără pic de ruşine (nu vă neliniştiţi, astfel nu-i veţi provoca… traume sufleteşti!). Mai târziu, când se va căsători, îi va părea firesc să facă la fel.
Când începe să se încurce în mrejele plăcerilor trupeşti, dumneavoastră să închideţi ochii. Nu-i spuneţi nimic. Nu-l povăţuiţi. Nu-l sâcâiţi cu sfaturile dumneavoastră. Lăsaţi-l să se tăvălească în mocirla curviei, de vreme ce „asta-i ceva normal”.
Să-i ţineţi întotdeauna partea înaintea profesorilor şi vecinilor. Să nu credeţi niciodată că „îngeraşul” dumneavoastră poate să facă lucruri de ruşine şi probleme. Ocărâţi-i pe aceia care, prieteneşte şi bine-intenţionaţi, vă aduc la cunoştinţă ceva în legătură cu asta. Sunt… clevetitori şi invidioşi.

***

Când veţi merge la secţia de poliţie, unde l-au dus pentru că a furat sau a luat droguri, să strigaţi tare, de faţă cu toţi, că este un nemernic şi o lichea, un golan; că v-aţi jertfit pentru binele lui, dar n-aţi reuşit niciodată să-l cuminţiţi. Astfel veţi ieşi cu obrazul curat.
PREGĂTIŢI-VĂ PENTRU O VIAŢĂ PLINĂ DE SUFERINŢĂ ŞI DE REMUŞCĂRI. O VEŢI AVEA…

Episcopul Irineu al Ekaterinburgului – Mamă, ai grijă! (Editura Sfintei Mănăstiri Paraklitu,2007)

Monografie - ultima parte

(următoarea monografie este rodul muncii preotului Ioan Paul, care a slujit la Tășad între anii 1935 - 1943; în unele locuri au fost necesare unele modificări dar în ansamblu am încercat păstrarea limbajului și a exprimării pentru ca cititorul sa prindă măcar o fărâmă din vremurile în care a fost scrisă și anume aprox. 1940)


VIAȚA RELIGIOASĂ ÎN ENORIE  

              EPITROPII SFINTEI BISERICI

                         
    În general putem spune că cercetarea sfintei biserici e destul de mulțumitoare; indiferentismul religios e o boală de care suferă încă mulți credincioși. Evenimentele din ultimii ani i-au făcut pe cei de acasă să se apropie mai des de sfânta biserică. Slujbele cerute de enoriași sunt mai mult pentru viața lor de toate zilele, împotriva bolilor, nenorocirilor, a duhurilor rele și a animalelor de casă. De foarte multe ori ei cer Slujba Marelui Vasile și Slujba pentru cei cuprinși de duhurile necurate.
    O seamă de enoriași de astăzi suferă de anumite apucături moștenite de la strămoșii lor. Din acestea cleptomania este una din cele mai frecvente. Apoi mândria de locul natal, fala de a fi tăședan e ceva specific celor de azi. Această mândrie i-a făcut ca prea puțini din ei să-și croiască o carieră decât cea a părinților lor. Această mândrie îi mai face să nu se prea amestece cu alți oameni din satele vecine. Rare cazuri de prietenie sinceră, să se poată lega între un tăședan și un alt om din alt sat. Căsătoriile între fii Tășadului și fii satelor înconjurătoare sunt foarte rare.
    Biserica prin slujitorii ei a căutat în toate vremile  să folosească toate mijloace pentru a dezrădăcina aceste apucături și atitudini.
    Sentimentele naționale însă au fost întotdeauna puternice. În luptele naționale de pe vremuri tăședanii au fost alături cu trup și suflet de conducătorii lor sufletești, înregimentați în rândurile istoricului Partid Român. În rândurile lor n-a putut trăi sămânța străină, nici chiar grofii și moșierii unguri carele din urmă au fost nevoiți a-și vinde bunurile tăședanilor.
     Grija de sfânta biserică au avut-o în toate timpurile. Numai în anul 1933 au donat din competința lor de lemne 51 de jugh. de pădure, pentru edificarea bisericii actuale. Danii se fac și astăzi cu toate că vremurile sunt destul de tulburi.
    Din șirul epitropilor cunoscuți amintim :
     AVRAM NICOARĂ, 1848 -1861. A fost un om cucernic și cu multă frică de Dumnezeu. Din copii săi au rămas cei mai vrednici fii ai satului și ai sfintei biserici, care mai târziu au fost conducători pricepuți și cu multă tragere de inimă la conducerea treburilor sătești. A făcut pentru biserică mai multe danii în cărți și odăjdii.
    GABOR IOAN a Mihăiască , 1861 – 1876.
    BAN IOSĂ a lui Țicleșu, 1876 – 1882.
    OPREA TEODOR a Leșului, 1882 – 1894.
    PAȘCA GAVRIILĂ, 1894 – 1900. A fost un om știință de carte, având patru clase gimnaziale. Din avutul său a dăruit pentru biserică, la îndemnul inv. Pantelie Bugariu, mai multe cărți de ritual și alte donațiuni în bani.
    AVRAM IOSĂ, 1900 – 1923. E fiul lui Avram Nicoară. A fost un vrednic urmaș al tatălui său. În timpul ctitoriei sale s-a edificat în anul 1914 actuala casă parohială. A sprijinit din toate puterile școala confesională în timpurile grele când vechii stăpânitori voiau cu orice preț s-o transforme în școală de stat. Prin străduința sa a mărit dotația preoțească, a bisericii, a învățătorului și cantorului, cu noi proprietăți cumpărate de la vechii proprietari unguri.
    MOCIAR IOAN, a Ciortii, 1923 – 1927. Astăzi se numără printre cei mai credincioși fii ai bisericii . În toate ocaziunile stă alături de grijile ei. În timpul ctitoriei sale a pus multă râvnă în administrarea bunurilor bisericești. A donat pentru sfânta biserică un prapor.
    OPREA PETRU, a hulpii, 1927 – 1930.
    DAVID IOV, 1930. S-a străduit din toate puterile pentru edificarea noului locaș de închinare. A făcut reparațiunile dependințelor parohiale. E un foarte bun administrator, cu mare tragere de inimă pentru biserică și un ales chivernisitor al banului bisericesc. Biserica are în acest om un puternic stâlp pentru viitor. Epitropii au avut întotdeauna o mare însemnătate în dezvoltarea gospodărească a enoriei. În vremurile vechi ei adunau cu răbojul stolarul învățătorului și birul preoțesc. Se alegeau din cei mai evlavioși, mai darnici și mai înstăriți oameni din sat.
    Astăzi se mai păstrează această tradiție. La alegerea epitropului se are în vedere religiozitatea lui, dărnicia sufletească și felul în care știe să-și îngrijească gospodăria sa.   

marți, 14 februarie 2012

Monografia - partea a VI - a

(următoarea monografie este rodul muncii preotului Ioan Paul, care a slujit la Tășad între anii 1935 - 1943; în unele locuri au fost necesare unele modificări dar în ansamblu am încercat păstrarea limbajului și a exprimării pentru ca cititorul sa prindă măcar o fărâmă din vremurile în care a fost scrisă și anume aprox. 1940)
                            
                                                   ENORIA

     Face parte din Eparhia Oradea-Beiuș. Se găsește la trei și jumătate kilometri depărtare de biserica din Sântelec, la doi kilometri de biserica din Stracoș, la 10 kilometri de biserica din Copăcel, la 5 kilometri de biserica din Calea-Mare și la 6 kilometri de biserica din Sărand.
    Cea mai apropiată mănăstire este cea de la Izbuc, situată la o depărtare de 65 km.
    Din statisticile existente în arhiva parohiei extragem următoarele date : în anul 1885, la finea anului erau 180 de case, 515 bărbați, 494 femei, în total 1009 suflete. S-au născut de parte bărbătească 27, iar de parte femeiască 21, în total 48 de suflete. Au repausat 32 bărbați, 24 femei, în total 56. S-au căsătorit 7 perechi.
    Sesiunea parohială era de 17 jugăre și 200 st. pătrați, pe lângă care preotul mai primea de la credincioși patruzeci și două cubule cucuruz, 10 florini, venite stolare 158 florini și venit din casă și grădină 42 de florini.
    Din cele de mai sus cu părere de rău trebuie să constatăm că populația în loc să se fi înmulțit față de anul precedent, a scăzut din cauza numărului de morți care au întrecut pe cel al născuților cu 8 persoane. Situația este și mai tragică văzând că la 48 de nașteri au murit 41de copii în vârstă fragedă, sau această cifră exprimată în procente ne dă 90% morți din cei nou născuți.
    Din aceste date putem constata nepăsarea totală care a avut-o vechiul regim, de tristă amintire față de populația românească, lipsită cu desăvârșire de asistența medicală.
    O altă statistică din anul 1892, ne dă următoarele date: Case181, familii 194,  bărbați 496, femei 511, total 1007 suflete. Născuți bărbați 19, femei 29, total 48 născuți din care legitimi 38 iar nelegitimi 10. Morți, bărbați 15, femei 21 cu un total de 36. Numărul cununaților a fost de 8 perechi. Perechi de concubini erau 25. S-au mărturisit bărbați 188, femei 217, total 405 persoane.
     În acest an populația a crescut cu 12 suflete; e dureros faptul că mulți din cei născuți sunt din pat de nelegiuit.
     Statistica din anul 1900 ne dă următoarele date:case 185, familii 218, numărul bărbaților 543, femei 512, total 1055 suflete. Bărbați născuți 31, femei 16, total 47 suflete. Din pat legiuit 38, din pat nelegiuit 9. Bărbați morți 15, femei 19, total 34 suflete. Cauzele morții în acest an se datoresc pneumoniei, ofticei și puține cazuri slăbiciunilor de bătrânețe. Numărul cununiilor pure a fost 8, una cununie amestecată. Numărul concubinatelor a fost 18. S-au mărturisit : 154 bărbați, 213 femei, total 385 de suflete.
    Anul 1906 ne prezintă următoarele date statistice: numărul caselor 215, numărul familiilor 229, bărbați 578, femei 500, total 1078 de suflete. Numărul născuților a fost de 20 bărbați, 23 femei, total 43 suflete. Din pat legiuit s-au născut 31 și din pat nelegiuit 12. S-au cununat 10 perechi. Numărul concubinatelor este de 31. Numărul morților a fost de : bărbați 24, femei 21, total 45 suflete. Suflete mărturisite : bărbați 170, femei 212, total 382 de suflete.
     Dau și o statistică din anul 1939, din care se poate constata marea sporire a populației și dezvoltarea ei sub regimul românesc: case 406, familii 408, bărbați 837, femei 783, total 1620 suflete. Născuți au fost bărbați 24, femei 26, total 50 suflete. Morți au fost bărbați 14, femei 16, total 30 suflete. Numărul căsătoriilor au fost 29, numărul cuminecaților bărbați 212, femei 290, total 452.
    În mare majoritate toți credincioșii sunt cunoscători de carte. Procentul neștiutorilor de carte se datorește faptului că în enorie sunt aproape 300 sufle te de țigani care neglijează știința de carte.  

luni, 13 februarie 2012

Monografie - partea a V - a

(următoarea monografie este rodul muncii preotului Ioan Paul, care a slujit la Tășad între anii 1935 - 1943; în unele locuri au fost necesare unele modificări dar în ansamblu am încercat păstrarea limbajului și a exprimării pentru ca cititorul sa prindă măcar o fărâmă din vremurile în care a fost scrisă și anume aprox. 1940)



           CÂNTĂREȚII CARE AU CONDUS  STRANA BISERICII     

    Nu se poate constata cu precizie de când începe șirul cântăreților bisericești. Date precise în această privință avem numai de la numirea învățătorilor în enorie. Activitatea didactică și culturală a acestora se va trata în mod amănunțit în monografia școlii. Învățătorii cântăreți sunt amintiți aici spre a arăta contribuția lor la conducerea stranei și dezvoltarea cântăreților bisericești.
     IACOB MUREȘAN, este cel dintâi cântăreț numit și învățător, după cum putem vedea din actul nr. 27/1860 trimis oficiului parohial și adresat „bineînțelepților învățători mie iubiților” de Vasile Damșea inspector școlar. În acest act îl avertizează sa-și completeze studiile preparandiale. Remarcăm că, Iacob Mureșan a fost întâi numai cântăreț bisericesc și în lipsă de învățători pregătiți a condus și școala. Amintirea lui n-a rămas în gura poporului.
     NĂDĂBAN TEODOR, 1869 – 1883. Născut în satul Socodor, a avut școala preparandială și a condus strana cu multă plăcere. Amintirea lui a rămas în gura poporului ca un mare cântăreț de strană, care a pus mult zel în instruirea cântăreților bisericești și în școală.
    TEODOR POPA, 1883 – 1887. A fost și învățător iar în tradiția satului i se păstrează numele ca un foarte bun cântăreț, om gospodar și muncitor, se îmbrăca simplu în portul țărănesc cu suman și opinci.
     GAVRIIL PAL, 1887 – 1891. A fost un învățător apreciat și tot pe atât devun cântăreț.
     PANTELIE BUGARIU, 1891 – 1916. Pe lângă funcția de învățător a ocupat cu multă demnitate și funcția de cântăreț al bisericii. A fost unul dintre cei mai apreciați cântăreți, perindați la strana bisericii din Tășad. Cântăreții de astăzi sunt foștii elevi ai lui Pantelie Bugariu. De pe urma muncii lui au rămas în biserică actualele melodii. Cu numele lui se sfârșește rândul învățătorilor-cântăreți.
     BAN TEODOR, 1916 -1923. Țăran din Tășad, a fost elev al dascălului Bugariu.
     AVRAM FLORIAN, 1923 -1940, era țăran din sat.
     BALAJ TEODOR, 1940 țăran din sat, instruit în cântarea bisericească de preotul Antoniu Bica.
     Cântarea bisericească în sânul credincioșilor a făcut și face impresii adânci. Numele celor pomeniți, a rămas în memoria poporului numai prin felul cum au știut să instruiască cântările bisericești.
     E de menționat că din clipa când strana bisericii a rămas în afara preocupărilor învățătorești, activitatea trudnică a învățătorului a rămas necunoscută și departe de sufletul poporului. Norodul satului nu poate concepe învățător fără să fie cântăreț la biserică. E obișnuit să vadă învățătorul alături de preot la toate manifestațiunile religioase.
     Mărturisim pe drept cuvânt că învățătorii au fost aceia care au ușurat munca educației religioase și au contribuit la ridicarea prestigiului bisericii.
     Ar fi de dorit ca toate Școalele Normale să prevadă în programa analitică, Tipicul și cântarea bisericească, pentru ca învățătorii numiți la sate să poată fi de mai mare folos bisericii și satului.

vineri, 10 februarie 2012

Despre familie

O femeie necajita a venit la un preot sa-i ceara sfat:
” – Va rog, parinte, ajutati-ma cu un sfat. N-am intelegere in casa. Barbatul meu cheltuieste mai mult decat castigam. Uneori bea, alteori ne certam. Datoriile cresc, iar noi si copiii traim tot mai rau.”
” – Lasa femeie, o sa vorbesc eu cu el.”, o imbarbata parintele.
Dupa cateva zile, preotul se intalneste pe drum cu barbatul femeii si il intreaba:
“- Cum o mai duci, fiule ?”
” – Destul de greu, parinte.”
” – Dar, din cate stiu eu, femeia ta este harnica, nu ?”
” – Asa e, parinte, slava Domnului, mi-a dat femeie buna, nu ma pot plange.”
” – Atunci, care este problema ?”
Incurcat, omul nu a mai stiut ce sa raspunda, dar preotul i-a spus:
“- Vezi pasarea ce zboara chiar acum pe deasupra casei tale ?”
” – Da, parinte, o vad”
” – Casatoria este si ea, fiule, tot ca o pasare, iar barbatul si femeia sunt cele doua aripi. Daca nu bat amandoua odata aerul, pasarea nu poate zbura. Oricat s-ar stradui una, fara ajutorul celeilalte nu poate face nimic. Cauta sa iti ajuti nevasta si copiii, caci doar asa te poti numi om. Multumirea ta depinde de multumirea familiei tale.”
Recunoscator pentru sfat, barbatul a plecat mai departe, iar, in gand, ii staruiau cele spuse de preot.
“E usor a te casatori, dar e greu a face o FAMILIE!”
sursa - Pr. Dumitru Straca

joi, 9 februarie 2012

Minunea din Siria

În decembrie 2004, un arab saudit, musulman, s-a înfatisat la mai multe agentii de presa pentru a relata urmatoarea întamplare de necrezut, care i s-a petrecut si care i-a schimbat viata. Povestea aceasta a aparut la televiziune, la radio, pe internet, a circulat în ziare, reviste si brosuri în întreaga Arabie Saudita, în Siria, Palestina si în tarile vecine.
Acum cativa ani, acel barbat s-a casatorit cu o musulmanca foarte bogata, însa stearpa. Anii au trecut, si în pofida tuturor straduintelor si a cheltuielilor medicale însemnate, facute la multi doctori, au ramas fara copii. Parintii lui i-au propus sa se casatoreasca cu o alta femeie, pastrandu-o si pe întaia sa sotie (legea locala îngaduie pana la patru casatorii concomitente).
Obosit, nelinistit si deznadajduit, barbatul nu a primit sfatul parintilor sai, ci a ales sa plece în vacanta cu sotia sa în Siria. Ajunsi acolo, au închiriat o limuzina si un sofer care sa îi poarte ca ghid în calatoriile lor prin Siria. De-a lungul vacantei, soferul a observat ca perechea saudita parea amarata, îndurerata, mahnita. Deoarece devenise apropiat de pereche, soferul i-a întrebat îngrijorat de ce sunt nefericiti – poate pentru ca nu sunt multumiti de felul în care conduce excursia?
Perechea i-a marturisit soferului ca pricina nefericirii lor este neputinta de a avea copii. Soferul, care era si el musulman, le-a spus atunci ca, în Siria, crestinii ortodocsi au o manastire numita Panaghia Saidnaya (nume compus dintr-un cuvant grecesc care înseamna Preasfanta si un cuvant arab care înseamna Doamna noastra) si ca multi oameni care nu pot avea prunci se îndreapta catre icoana ei facatoare de minuni. Ei merg la manastire si li se da sa manance din fitilul candelei care arde înaintea icoanei celei minunate. Iar apoi „Maria” crestinilor le da cele ce doresc, dupa credinta lor.
Însufletiti de emotie, arabul saudit si sotia sa i-au cerut soferului sa îi duca la manastirea „Saidnaya” a „Doamnei Crestinilor”, spunand: „Daca vom avea un copil, ma voi întoarce si îti voi da 20.000 de dolari SUA, iar manastirii 80.000 de dolari SUA”. Astfel, s-au dus la manastire si au facut precum li s-a zis. Mai apoi, s-au întors la ei acasa si dupa ceva vreme, femeia a fost gasita însarcinata. Dupa cateva luni, a nascut un baietel minunat. A fost cu adevarat o minune a Doamnei noastre, de Dumnezeu Nascatoarea.
Acum, de îndata ce sotia sa a nascut, barbatul saudit a vrut sa se întoarca în Siria, ca sa-si tina fagaduintele pe care le facuse. La întoarcere, l-a sunat pe acelasi sofer si i-a cerut sa îl ia de la aeroportul din Damasc. Însa soferul era un om viclean si rau, si i-a convins pe doi prieteni ai sai sa mearga împreuna cu el la aeroport ca sa îl ia pe bogatul arab saudit, sa îi ia banii si sa îl omoare. Asadar, l-au luat pe bogatas de la aeroport, iar el, în timp ce conduceau, fara sa îsi dea seama ca planuisera sa îl omoare, le-a spus prietenilor soferului ca le va da fiecaruia dintre ei 10.000 de dolari SUA.
Fiind ei tot nemultumiti, s-au abatut de la drumul catre manastire si au mers într-un loc pustiu, unde l-au omorat pe barbatul saudit, apoi i-au taiat capul si celelalte parti ale trupului sau (mainile si picioarele) în bucati. Orbiti de patima si coplesiti de fapta groaznica pe care tocmai o savarsisera, au pus ramasitele barbatului în portbagajul masinii, în loc sa le paraseasca acolo. Dupa ce i-au luat banii, ceasul si tot ce mai avea, au purces sa caute un alt loc pustiu pentru a scapa de ramasite.
Apoi, pe cand se aflau pe autostrada nationala, masina a facut o pana si s-a oprit în mijlocul drumului. Cei trei s-au dat jos ca sa vada ce se întamplase cu motorul. Un trecator s-a oprit sa îi ajute, însa ei, temandu-se ca nu cumva sa se descopere fapta lor cea groaznica, au spus ca nu au nevoie de ajutor. Însa în timp ce pleca, motociclistul în trecere a observat sange picurand din spatele vehicolului, si a chemat politia pentru investigatii, caci întreaga scena si cei trei oameni dadeau de banuit. Politistii a sosit si, vazand sangele de sub masina si de pe asfalt, au ordonat deschiderea portbagajului.
Ei bine, atunci cand au deschis portbagajul, dintr-odata!, barbatul saudit s-a sculat, în chip vadit si minunat în viata si teafar, zicandu-le: „Chiar acum aceasta Panaghia a ispravit sa-mi coasa gatul, chiar aici (si le-a aratat zona marului lui Adam), dupa ce mi-a cusut restul trupului”. Vazand aceasta, cei trei ucigasi si-au pierdut de îndata mintile – au înnebunit. Politia le-a pus catusele si în timp ce erau purtati catre un spital de nebuni, criminalii strigau ca este cu neputinta ca barbatul saudit pe care îl omorasera, decapitasera si macelarisera sa mai fie în viata.
Sauditul a mers la un spital pentru a fi examinat de catre doctori, iar acestia au confirmat si au întarit faptul ca cusaturile erau facute de putina vreme, validand astfel aceasta întamplare minunata. Cusaturile erau, si sunt înca, evidente. Atunci cand sauditul a iesit din portbagajul masinii, parea a fi, literalmente, facut din nou (pus laolalta), marturisind într-una ca Panaghia a pus la loc trupul sau si l-a înviat cu ajutorul Fiului ei.
Imediat dupa aceasta, arabul saudit si-a chemat rudele în Siria, si au mers toti împreuna la manastirea Panaghiei Saidnaya, dand lauda, slava si rugaciuni, iar în locul darului initial de 80.000 dolari SUA (pe care îl fagaduise), a dat 800.000 de dolari SUA pentru Nascatoarea de Dumnezeu.
Astazi, atunci cand barbatul acesta istoriseste amanuntele acestei minuni coplesitoare, îsi începe povestirea cu cuvintele: „Pe cand eram musulman, mi s-au petrecut cele ce urmeaza…” – ceea ce arata ca nu mai este musulman, nici el, nici familia sa.
Aceasta minune a covarsit cu înfricosata surprindere toata lumea araba – musulmana si întreg Orientul Mijlociu.
Slava lui Dumnezeu pentru toate!
Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pre noi!
Articol preluat de aici : MM

Doi hoți și un popă



Lui Florin Lăzărescu, fratele meu, care într-o vreme mă tot întreba ce mai scrie în Biblie
Pe un ger de crapă pietrele, un preot așteaptă o ocazie, într-o răscruce la marginea unui sat. Își tot trece gentuța de pe un umăr pe altul, tropăie în loc, să-și dezmorțească picioarele, își freacă brațele, își suflă în pumni. Din cînd în cînd se oprește, își șterge ochii și privește nemișcat în lungul drumului, poate apare ceva. Stă de două ceasuri. E a treia zi de Crăciun, după-amiază, trec rar mașini. Unde mai pui că drumurile sînt înzăpezite. Cîte unul l-ar lua, dar, după semnele pe care le face, ori n-are loc, ori merge pe-aproape, în satul vecin.
Din senin se ivește un gip negru, cu farurile aprinse, spulberînd zăpada sub roți. Părintele dă să ridice mîna, dar se răzgîndește. Ce gip de pe lumea asta ar culege de pe drum un popă înghețat, a treia zi de Crăciun? Dar uite că se înșală. Gipul încetinește și oprește sub nasul său. Prin geamurile fumurii nu se vede nimic, dar portiera din spate se deschide de-o palmă și cineva dinăuntru răcnește:
– Hai, popo, că îngheață mașina!
Părințelul apucă gentuța și dă să urce, însă înlemnește cu piciorul în prag. De pe bancheta din spate, un rotweiller uriaș saltă capul și îi aruncă o privire plictisită.
– Hai, că nu-ți face nimic! îl încurajează glasul dinăuntru. Max! Max, cuminte! Și ca să fie mai convingător, un pumn aterizează în ceafa lui Max, care pune instantaneu capul pe labe. Părințelul ezită o clipă, apoi face repede o cruce și urcă în mașină. Trage portiera și se așază pe marginea banchetei, să-l deranjeze cît mai puțin pe Max. Prevăzător, plasează gentuța între el și cîine, apoi oftează și caută la binefăcătorii săi. La volan e un individ mătăhălos, tuns periuță și cu ceafa groasă plină de tatuaje. Pe locul din dreapta stă un ins pirpiriu, cu un fular roșu aruncat împrejurul gîtului.
– Mulțumesc că ați oprit! șoptește părințelul, cu glasul degerat. Stau de două ceasuri.
– Ce-ai spus? Zi-i mai tare! strigă mătăhălosul și dă muzica mai încet.
– Ziceam că vă mulțumesc că ați oprit.
– Las’ că vedem noi cum ne mulțumești, se hăhăie mătăhălosul. Nu-i așa, Clanță? Și îi aruncă o privire pirpiriului. Apoi se întoarce vesel: Ce-ai în gentuță, măi, popo? Vreo sticloanță, ceva? Ia scoate-o aici, la băieți!
– N-am nici o sticloanță, pe cuvînt, se scuză părintele. Dacă aveam, vă dădeam. Dar nu vin de la pomană.
– Da’ de unde vii, popo? De la femei? hăhăie din nou mătăhălosul. Pufnește și Clanță.
– Chiar de la o femeie vin, rîde părintele. O femeie bolnavă, săraca, m-a chemat să-i citesc o rugăciune.
– Da’ de ce n-a chemat doctoru’, dacă-i bolnavă?
– Păi chiar doctoru’ i-a zis să mă cheme pe mine. E rău tare, are un cancer.
– Și dacă are cancer, ce să-i mai faci tu? Că n-o mai vindecă nici dracu’.
– N-o mai vindecă nimeni, aprobă părintele. I-am citit și eu de ieșirea sufletului, să moară mai repede.
Mătăhălosul aruncă o privire în oglinda retrovizoare, să vadă dacă popa glumește.
– Cum adică să moară mai repede?
– Să moară, să nu se mai chinuie, explică părintele. Că n-are nici cine să-i dea o cană de apă. Bărbatu-său e la muncă, iar fie-sa e măritată la Scoposeni, nu stă cu ea.
– Cum să nu se mai chinuie? nu înțelege mătăhălosul. Eu n-am mai auzit asta. Păi nu mai bine îi citeai o rugăciune de sănătate?
– Ce sănătate, că e gata, săraca, e numai oase. Nici viu, nici mort. Numai sufletul de ea. Se chinuie degeaba. I-am citit de ieșirea sufletului. Scrie și în Biblie. Cînd stă omul să moară, sufletul nu vrea să iasă, se chinuie acolo, parcă îi pare rău. Și atunci citim de ieșirea sufletului.
– Serios? se miră mătăhălosul. N-am mai auzit asta. I-auzi, Clanță!
Clanță n-are chef de poveștile popii. Se tot uită pe geam, la cîmpul acoperit de zăpadă și la plopii uscați din care își iau zborul stolurile de ciori. Părințelul trage cu coada ochiului la Max și e mulțumit să-l vadă moțăind cu botul pe labe.
– Ia uite! strigă dintr-odată mătăhălosul. Din satul ăsta era Butoane. Nu, Clanță? Parcă din Grajduri era Butoane… Ai auzit, popo, de Butoane?
– N-am auzit.
– Butoane! insistă mătăhălosul. Cînta el la nunți… La acordeon. Păi nu era nuntă fără Butoane, cum n-ai auzit? O murit și el anu’ trecut, tot de cancer.
– Se poate, nu-i cunosc eu pe toți, se scuză preotul.
– Butoane, Butoane! îl caină mătăhălosul. Băi, frate, ce le mai zicea Butoane la burdufu’ lui! Om bun, părinte! Să vezi lume la înmormîntare! Și Butoane – cu acordeonu’ pe chept, că așa o vrut băieții lui. Așa l-o dus în biserică, rîde mătăhălosul. E voie?
– Ce să fie voie?
– E voie să-l ducă așa, cu acordeonu’ pe chept?
– Păi de ce să nu fie voie?
– Nu știu. Întreb și eu. Cu acordeonu’ în biserică? Nu-i păcat?
– N-are nimic, face părintele. Ce, sfinții nu cîntau și ei?
– Nu chiar? se amuză mătăhălosul. La ce cîntau?
– La de toate. Era așa, explică părintele, ca un fel de formație. Scrie și în Biblie.
– Nu glumești? I-auzi, Clanță!
Mătăhălosul schimbă cd-ul, întredeschide geamul și își aprinde o țigară. Fredonează o manea, apoi caută în oglindă chipul părintelui, care, moleșit de confortul mașinii, e gata să ațipească.
– Auzi, părinte, aruncă mătăhălosul, slobozind prelung fumul, da’ tu știi ce sîntem noi?
Clanță îi aruncă o privire, dar mătăhălosul i-o taie scurt:
– Lasă, băi, să vedem ce zice. Știi ce facem noi?
– Da’ de unde să știu? ridică din umeri părintele.
– Noi sîntem hoți. Spargem case.
Și așteaptă să vadă efectul asupra părintelui, dar acesta nu spune nimic.
– Nu-i păcat? rînjește el în oglinda retrovizoare.
– Ce case? spune părintele, parcă neînțelegînd.
– Case, părinte. Case de barosani. Luăm tot ce găsim, bani, aur, plasme. E păcat, nu?
– Depinde, face părintele, după ce se gîndește un pic. Nu-i păcat, dacă dați și la alții.
– Cum așa? ridică mătăhălosul din sprîncene. Păi nu-i totuna?
– Nee, nu-i totuna. În Biblie este o poveste cu un patron, dacă vreți, v-o spun.
Mătăhălosul dă muzica mai încet.
– Ce patron?
– Un patron de la un angro. Și la angro angajase un magazioner.
– Așa, și? e curios mătăhălosul.
– Și aude magazionerul că patronul o să-l dea afară. Ori că nu mai avea bani de salarii, ori că voia să aducă pe altul, treburi din astea. Și ce se gîndește magazionerul. Măi, dacă mă dă ăsta afară, rămîn pe drumuri. Ia hai să mă pun bine cu unul, cu altul, să am la cine apela cînd n-oi mai avea serviciu.
– Corect, observă mătăhălosul.
– Și ce face magazionerul? Cheamă pe unul care tocmai luase marfă de la el. Măi, zice, cît orez ți-am dat ție? Zece saci, zice acela. Bun, face magazionerul, uite te trec aici cu opt, să nu zici că-s băiat rău. Cheamă pe altul. La fel. Tu cît ulei ai luat luna trecută? O sută de kile. Bun, scriem aici 70, ca să mă ții minte…
– I-auzi, frate! rîde mătăhălosul. Tare magazioneru’. Și nu l-a prins?
– Ei, l-a mirosit patronul, da’ pînă la urmă l-a iertat. Că acuma, știți cum merge treaba, avea și el prieteni care îl ajutau. Și i-a zis patronul, măi, nu te mai dau afară, da’ să nu mai faci.
– Băi, ce s-a sucit patronul! Tare magazioneru’, se entuziasmează mătăhălosul.
– Păi da. De-aia vă spun. Că scrie la Biblie: să nu furi. Iar cine fură să dea și la alții.
– Am dat și noi, părinte, se apără mătăhălosul. Clanță, cît am dat la Sfînta Paraschiva, la Mitropolie? Păi ultima oară am lăsat mulți bani, că a zis un părinte că trebuie material din Grecia pentru niște veșminte noi la Sfînta.
– Nu trebuie, are Sfînta veșminte.
– Cum așa?
– Vă spun eu că are. Pe puțin două dulapuri, și de vară, și de iarnă. Nu-i mai trebuie.
– Bun, face mătăhălosul, și atunci cui să dăm?
– Păi dați și voi la cine a zis Iisus. Că tot aşa, scrie în Biblie, au venit nişte hoţi la Iisus şi l-au întrebat ce să facă cu banii.
– Ce hoți? Păi nu se temea de Iisus?
– Hoți-hoți, domnule. Nu se temeau, că Iisus era prieten cu hoții. Şi Iisus le-a zis, măi băieţi, luaţi şi voi vreo doi porci şi o maşină-două de cartofi pentru un spital, portocale şi jucărele pentru copiii bolnavi de sida, apoi vedeţi ce mai trebuie la căminul de bătrîni şi, să nu uit, duceţi nişte ţigări la puşcăriaşi, că acolo e tare greu de ţigări. Pe urmă mai vedeţi voi, pentru că unde nu este astăzi greu…
Mătăhălosul ascultă cu gura căscată. S-ar întoarce la părinte, dar trebuie să țină drumul.
– Aşa a zis, şi de puşcăriaşi?
– Cum să nu, întărește părintele. Păi și Iisus a fost la pușcărie și n-a mers nimeni la el. Scrie în Biblie.
– Parcă numai de ţigări e greu la puşcărie, oftează mătăhălosul. E greu de toate acolo. E greu şi la puşcărie, e greu şi în lume, se caină el. Auzi, Clanță, ce zice părintele.
– Mai dă-l, măi, dracului! se stropșește Clanță și își caută de privitul pe geam.
După vreo cinci minute ajung în oraș. La prima intersecție, părintele spune că ar vrea să coboare. Își ia gentuța, apoi se caută prin buzunare.
– Cît trebuie să vă dau?
Mătăhălosul îl privește lung în oglindă ca și cum n-ar înțelege.
– Ce să-mi dai?
– Că m-ați luat. Cît trebuie să vă dau? repetă părintele.
– Nu trebuie să-mi dai nimic.
Apoi se gîndește o clipă și adaugă moale, cam cu jumate de gură:
– Adică ar trebui să-mi dai două pălmi pentru cum am vorbit cu matale.
Preotul dă din mînă, lasă, mai zice un mulțumesc și un Doamne ajută înainte de a închide portiera, apoi traversează și dispare printre blocuri, în timp ce gipul pleacă mai departe spulberînd zăpada sub roți.
sursa : Ioan Florin

marți, 7 februarie 2012

Monografia - partea a IV - a

(următoarea monografie este rodul muncii preotului Ioan Paul, care a slujit la Tășad între anii 1935 - 1943; în unele locuri au fost necesare unele modificări dar în ansamblu am încercat păstrarea limbajului și a exprimării pentru ca cititorul sa prindă măcar o fărâmă din vremurile în care a fost scrisă și anume aprox. 1940) 


ȘIRUL PREOȚILOR CARE AU SLUJIT LA  
                              ALTARUL                   
                           SFINTEI BISERICI


    Cei dintâi preoți semnați pe scoarțele pravilei au fost : Vlad Ilie care a adus pravila  de la Popa Simion din Drăgești. Nu se știe cât a păstorit și în ce mod; doar că din scrisul său se vede că știa carte și scria frumos. La anul 1742, un alt preot, Mociar Mitru, tot pe scoarțele acelei pravile semnează și confirmă că pravila este a bisericii din Tășad. Că înaintea acestora au fost și alți preoți este cu toată siguranța. Numele lor însă nu se cunoaște și nici activitatea lor. În anul 1834, preotul din Hidișel scria că pravila bisericii din Tășad este de 172 de ani, ceea ce ne-ar da anul 1662.
    Date precise despre slujitorii sf. altar din Tășad avem despre următorii :
    POPA TOMĂ, a păstorit din anul 1763 până în anul 1791. Din scriptele ce ne-a lăsat , se poate constata că a fost un preot cu destulă pregătire de carte. Scrisul său caligrafic denotă multă conștiinciozitate și ordine. De la Popa Tomă nu ne-a rămas decât câteva foi rupte. Nu e vina lui ci a dintelui vremii și a purtării arhivei dintr-o casă în alta, precum și neglijența urmașilor săi. Se poate crede cu toată siguranța că a păstorit și înainte de 1763.     
    POPA MOISĂ, 1792 – 1815. E fiul lui Popa Tomă. După anul 1800 și-a schimbat numele în Popoviciu Moisă, probabil din cauza influenței sârbești în biserică. Această schimbare o credem cu atât mai mult cu cât scrisul și semnătura de Moisă Popoviciu este asemănătoare cu cea de Popa Moisă. În vremuri de amară restriște a păstorit cu mare zel și a ținut într-o perfectă ordine registrele bisericești.   
    A murit în anul 1849 noemvrie 22 și a fost înmormântat de nouă preoți din satele vecine, în frunte cu preotul Simion Popoviciu din Dicănești, care a făcut și înregistrarea în Matricola morților din acest an, dând multe amănunte despre felul cum s-a petrecut înmormântarea. (A se vedea Matricola morților din anul 1849 numărul curent 453)
    TEODOR POPOVICIU, 1815 – 1841. Acesta nu poate fi altcineva decât fiul lui Popoviciu Moisă. Amintirea lui n-a rămas în gura poporului, decât doar atât că ar fi tată la preotul Nicolae Popoviciu. A avut o cultură aleasă, a condus agendele parohiale cu multă îngrijire și exactitate.
    NICOLAE  POPOVICIU, 1841 – 1873. Oamenii bătrâni din sat îl cunosc ca pe un preot după rânduiala veche, cu slujbe lungi, bun cititor de cazanie. Ca îmbrăcăminte purta un suman negru. E socotit printre băștinașii satului, deoarece avea în comună pământ propriu, pe lângă sesiunea parohială; o soră măritată după unul cu numele Vlad. Din căsătoria ei cu Vlad s-a născut Vlad Ioan, care mai târziu a fost notar în Cizer, județul Sălaj.
    ȘTEFAN POPOVICIU, 1873 – 1880. A avut o cultură teologică superioară, după cum se poate constata din mărturiile contemporanilor săi. S-a căsătorit în anul 1870 aprilie 17 cu Glicerina Luciana din Cenad. Din această căsătorie s-au născut trei fete care și astăzi trăiesc și sunt măritate în satul Tășad cu cei mai fruntași oameni. A murit în anul 1881 ianuarie 4/16 și a fost înmormântat de către Popoviciu Nicolae din Copăcel și Florian Hajdău din Hidișel.
    SIMION BICA, protopopul Orăzii, care a administrat parohia Tășad de la 1880 noemvrie 2 până la anul 1881 februarie.
   NICOLAE POPA, preotul din Felcheriu, a administrat parohia de la data de 15 februarie 1881 până la 31 decembrie 1881.
   ȘTEFAN F. TEODOR, 1882 – 1908. A fost ales paroh la data de 1 ianuarie 1882. Originea sa este din satul Fonău de lângă Tinca. A fost unul dintre cei mai vrednici preoți care au păstorit parohia Tășad. Greutățile întâmpinate de dânsul au fost foarte mari, după cum rezultă din rapoartele sale, având de luptat împotriva moravurilor rele de care sufereau unii dintre parohieni, care au ajuns până la jefuirea sfintei biserici și profanarea obiectelor sacre din sfânta biserică. În timpul păstoririi sale a edificat în anul 1894 o casă parohială. A reparat prin străduința sa stricăciunile pricinuite de vifornița din anul 1896. În anul 1897 a ridicat din nou turnul bisericii distrus de un puternic trăsnet. Tot în acest an s-a făcut și sfințirea locașului divin, în urma reparațiunilor radicale suferite.
    Prin activitatea sa rodnică și-a câștigat încrederea autorităților sale superioare, care în mai multe rânduri i-au oferit titlul de mandatar protopopesc încredințându-i controlul învățământului de la școalele confesionale din comunele : Tășad, Stracoș, Bucuroaia, Cotiglet, Calea Mare, Lăzăreni, Șumugiu, Mierlău, Sântelec, Topești și altele.
    A fost ales membru în adunarea protopopească din Oradea.
    ANDRU MARȚIAN, 1908 -1909, în acest interval a funcționat ca administrator parohial.
    În anul 1909 s-a deschis concursul pentru alegerea parohului comunei. A fost ales preotul Antoniu Bica, care din diferite motive nu a putut ocupa acest post, din care cauză Onoratul Vicariat din Oradea a numit administrator pe :
    FLORIAN HAJDĂU, 1909 -1910, care a păstorit până la alegerea noului paroh.  
    TRAIAN D. ROMAN, 1910 -1921. Născut în anul 1885 octombrie 25, în comuna Mezieș, județul Bihor. A fost hirotonit în anul 1910, decembrie 2/15 de Episcopul Ioan I. Papp al Aradului și a fost introdus în parohie în anul 1910. A urmat studiile primare în comuna natală iar după acestea a urmat Liceul ”Samuil Vulcan” din Beiuș luându-și maturitatea în anul 1905 iunie 13. După terminarea liceului s-a înscris ca student ordinar la Seminarul Andreian din Sibiu, pe care l-a absolvit în anul 1909 iunie 30, fiind calificat preot de clasa I-a.
    În timpul pastorației sale și-a îndeplinit îndatoririle sale cu multă sârguință și tragere de inimă. Acest lucru se poate dovedi prin spusele credincioșilor săi, care și astăzi îl vorbesc ca pe unul din cei mai vrednici preoți care au păstorit în Parohia Tășad.
    A fost un foarte bun cântăreț bisericesc, înzestrat de natură cu o voce melodioasă și puternică. În timpul pastorației s-a remarcat ca un bun predicator. Din predicile sale păstrăm în manuscris câteva, din care cităm un pasagiu spre a exemplifica stilul în care sunt scrise aceste predici :
”O tu omule făcut după chipul și asemănarea Lui Dumnezeu ridică-te din mlaștina necredinței tale și-ți ia trupul tău și umblă, căci Bunul Dumnezeu e gata să te primească numai tu să vrei, pornește-ți pașii tăi către cuvântul Lui Dumnezeu și biruiește odată pe satana, care vânează după sufletul tău.”(Predică ținută în Duminica slăbănogului)
    Preotul Roman a fost un naționalist înfocat, din care cauză a fost și întemnițat împreună cu alți intelectuali din satele bihorene. În comuna Tășad a înființat gărzile naționale, a fost președintele Partidului Național Român, pentru care a luptat din toate puterile sale. Acest adevăr îl credem cu atât mai mult cu cât suntem în posesia unui răvaș scris de el cu ocazia alegerii lui Dr. Ioan Iacob avocat în Ceica, ca președinte al Partidului Național Român din plasa Ceica. În acest răvaș se ridică împotriva acelor intelectuali români, care neînțelegând spiritul vremii, voiau ca în sânul partidului să provoace disensiuni:
    ” Este destul de regretabil, că astăzi când toate elementele de seamă sunt chemate ca prin puterile lor să conlucre la întărirea, cimentarea sentimentului național, atunci unii din aceste elemente se ceartă, pornind din ură personală, abordând disciplina de partid și lucrând atăt pe față cât și pe dos în contra intereselor obștești provocând tulburări în popor, ba mai presus de toate compromit cauza națională și dau șansă la dezbinări.”
    În anul 1919, în ziua de 11/24 august în numele poporului din Tășad a trimis domnului Dr. Iuliu Maniu prezident C.D.R. din Sibiu , următoarea telegramă:
    ”Poporul din Tășad pentru gloria mare la care Neamul românesc s-a putut înălța și încât pentru libertatea la care a ajuns cu prilejul zilei de 11/24 august, prin D-voastră, cu drag aduce omagiile sale de fiască supunere, recunoștință, devotament și pioasă închinare Majestății Sale, primul rege al tuturor Românilor Ferdinand I și Augustei Sale Familii Regale.”
    În domeniul edilitar Traian D. Roman, în timpuri de restriște ale anului 1914, a putut să edifice actuala casă parohială. Nu e un edificiu pompos dar după modestele resurse financiare pe care le-a avut, sta și astăzi pildă sforțărilor și meritului său.
     În domeniul școlar, a luptat alături de învățătorul Pantelie Bugariu, cu care deși se știe avea raporturi personale încordate, a știut să se înfrâneze atunci când era vorba de izgonirea întunericului din calea neamului său.
     Alături de acest învățător a edificat școala confesională, înființându-i două posturi de învățători, pentru că numărul elevilor ajunsese la 187.
     A fost în toate ocaziunile alături de credincioșii săi și împotriva străinilor, în anul 1911 stă alături de Pantelie Bugariu pentru înființarea Cooperativei sătești.
     Prin munca sa conștiincioasă, zelul său pentru biserică , dragostea pentru neamul său, Traian D. Popa va rămâne veșnic în amintirea credincioșilor din Tășad.
     TEODOR POPA, 1921 -1923. Preot în Felcheriu, a administrat această parohie, în lipsă de preot cu toată dragostea și sârguința.
    ANTONIU BICA, 1923 -1925.  Este fiu al satului. Pe lângă parohia Tășad a mai administrat și parohiile din Stracoș și Bucuroaia. În timpul activității sale în aceste parohii a adunat fonduri pentru repararea și edificarea sfintelor biserici, deoarece în aceste sate locașurile divine erau amenințate cu dărâmarea.
     În anul 1934, după străduințe îndelungate pe lângă forurile administrative a reușit să câștige fonduri pentru edificarea bisericii actuale , care s-a ridicat între anii 1934 – 1936.
     A avut de luptat împotriva relelor, care după războiul cel mare s-au întins în popor. Din cauza bătrâneții a fost transferat la cerere în parohia Sânicolaul de Beiuș, o parohie mică și ușor de administrat. Astăzi acest preot este pensionat.
     MATEI GOLDIȘ, 1933 – 1935. A fost capelan pe lângă preotul Antoniu Bica. S-a născut în anul 1909 în comuna Mocirla. Studiile le-a făcut la Școala Normală din Arad. După terminarea studiilor s-a înscris la Academia Teologică din Oradea, pe care a terminat-o fiind calificat preot de clasa I. A fost transferat la cerere în colonia Mihai Viteazul.
     IOAN PAUL, 1935. Născut în comuna Lăzăreni, în anul 1912 aprilie 30. Școala primară a urmat-o în satul său natal. Studiile secundare le-a urmat la Liceul ”Samuil Vulcan„ din Beiuș, obținând diploma de bacalaureat în anul școlar 1930. În acest an se înscrie la Academia Teologică Ortodoxă Română din Oradea, pe care a absolvit-o în anul 1934 cu nota generală: foarte bine, în urma căreia a fost calificat preot de clasa I. În ziua de 14 septembrie a fost hirotonit preot duhovnic de către P.S.S. Dr. Andrei Crișanul episcopul Aradului.
     La data de 1 octombrie 1934, e numit în parohia Cârpeștii-Mici, din care se transferă la cerere în parohia Tășad unde funcționează și în prezent.
     În parohia Cârpeștii-Mici a cumpărat, prin străduința sa, un intravilan și o casa parohială.
     În parohia Tășad pe teren religios a dezvoltat o activitate intensă de pacificare a sufletelor credincioșilor.
     Din punct de vedere gospodăresc, biserica era neterminată, gardurile numai mărăcini, dependențele parohiale dărăpănate și în gura ruinei. Prin muncă continuă toate s-au refăcut. Biserica s-a terminat și târnosit în anul 1936 septembrie 14.
     În anul 1938 a ridicat o troiță din piatră în fața casei parohiale, în amintirea eroilor morți în războiul mondial pentru întregirea neamului.
    A luptat din răsputeri contra relelor care se încuibaseră în sânul populației din Tășad: concubinajul, sectarismul și indiferentismul religios. În anul 1937 a adus la cununie în fața sfântului altar 77 perechi de concubini, iar în anul 1938 – 39 alte 78 de perechi de concubini. A vindecat indiferentismul religios și a luptat împotriva sectelor prin predici, servicii religioase, alte demersuri, apropiind la sfânta biserică pe mulți din cei rătăciți.
    Pe teren național a activat în calitate de confesor al Subcentrului Premilitar din Drăgești, a luat parte la toate manifestațiile naționale infiltrând în sufletele credincioșilor prin cuvântările sale patriotice, pline de avânt, dragostea de țară, neam și Rege. Pentru patriotismul său cu ocazia evenimentelor din 1939, Onor. Ministerul Educației Naționale Cult. și Artelor, cu ord. nr. 19284/1939 i-a trimis mulțumiri scrise.
    A fost unul dintre cei mai frecvenți factori pentru strângerea fondurilor pentru înzestrarea armatei în plasa Ceica, adunând numai din parohia sa 25000 lei.
    Pe teren social a activat în colaborare cu membrii corpului didactic din loc, la înființarea unei cantine școlare și la formarea unui comitet de ajutorare a celor lipsiți de mijloace și ajutoare. În domeniul economic a îmbogățit cu pomi fructiferi grădina parohială și a împrejmuit cimitirul cu gard viu. În calitate de secretar al Asociației de pășunat a adus în posesia parohiei averea bisericii din drepturile de pășune și pădure a urbariariștilor, care era aproape să fie pierdută prin invocarea de către foștii urbariști a dreptului de uzufruct.
     Din anul 1937, a lucrat și pe teren cooperatist, în calitate de contabil a Cooperativei „Pantelie Bugariu” din loc, pe care prin munca și iscusința sa a ridicat-o la cea mai puternică formație cooperatistă rurală de pe cuprinsul județului Bihor, fapt recunoscut și de organele de control care în repetate rânduri i-au adus mulțumiri de recunoștință.
    În latura de activitate publicistică a activat prin culegeri de folclor, dări de seamă și diverse articole publicate în diferite foi locale. Pe lângă prezenta monografie, posedă în manuscris un volum de predici și cuvântări ocazionale.
    La alegerea de protopop al tractului Ceica, ținută în ziua de 16 iulie 1941 a obținut majoritatea de voturi.
    În prezent se străduiește să-și ducă la bun sfârșit toate îndatoririle de păstor sufletesc.